Ministerul Justiției propune extinderea aplicabilității alternativelor la pedeapsa cu închisoarea. Codul penal ar putea fi completat cu noi elemente de infracțiuni de mediu iar amenzile majorate
Ministerul Justiției anunță că a expediat Guvernului un proiect de modificare a unor acte normative prin care se operează modificări la Codul penal și Codul contravențional. Una dintre principalele modificări propuse la Codul penal se referă la extinderea aplicabilității alternativelor la pedeapsa cu închisoarea, ceea ce va contribui la depopularea penitenciarelor, potrivit autorităților.
„Proiectul de lege are drept scop îmbunătățirea cadrului normativ, remedierea unor carențe de ordin legislativ care, în practică, generează dificultăți de interpretare și aplicare a normelor de drept penal, consolidarea unui sistem eficient de umanizare a politicii punitive a statului, adaptat cerințelor și realităților sociale”, anunță Ministerul Justiției într-un comunicat.
Potrivit Ministerului, deși cadrul juridic al R. Moldova prevede o listă destul de mare de alternative la pedeapsa cu închisoarea, acestea nu sunt aplicabile în majoritatea cazurilor de infracțiuni deosebit de grave sau recidive periculoase și extrem de periculoase.
„Mai exact, o persoană este liberată de răspunderea penală doar atunci când comite pentru prima dată o infracțiune ușoară sau mai puțin gravă. Prin urmare, se urmărește aplicarea alternativelor la pedeapsa cu închisoarea în cât mai multe cauze posibile, în speță înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blândă pentru toate categoriile de infracțiuni. Or, impedimentele de natură juridică nu ar trebui să diminueze posibilitatea aplicării pedepselor și măsurilor alternative în cazul infracțiunilor deosebit de grave și excepțional de grave”, menționează sursa citată.
De asemenea, proiectul de lege prevede ajustarea cadrului normativ în partea ce ține de infracțiunile de mediu.
„În contextul în care majoritatea infracțiunilor ecologice sunt infracțiuni materiale, la calificarea infracțiunilor este obligatorie stabilirea legăturii de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă și urmările prejudiciabile, care nu întotdeauna pot fi evaluate, deoarece efectele se produc, de regulă, în timp. Deoarece relațiile sociale pe care le reglementează norma penală în cazul infracțiunilor ecologice au evoluat, iar actele normative aplicate sunt depășite de timp, se impune revizuirea acestora”, susțin autoritățile.
Proiectul de lege pentru modificarea Codului penal și Codului contravențional:
proiect_1 by Ziarul de Gardă on Scribd
Codul penal ar urma să fie completat cu noi componențe de infracțiuni, cum ar fi exploatarea neautorizată a solului, folosirea ilicită a subsolului, bararea sau modificarea ilegală a cursului de apă, diminuarea suprafețelor fondului forestier. Totodată, se propune majorarea cuantumului amenzilor pentru infracțiunile care afectează relațiile sociale cu privire la integritatea mediului. Astfel, persoanele fizice riscă pedeapsa cu amendă de la 27 500 de lei până la 250 de mii de lei, iar persoanele juridice riscă amendă de la 100 de mii de lei până la 1 500 000 de lei.
O altă modificare la Codului penal ține de extinderea termenului de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunile ușoare de la 2 la 3 ani.
Ministerul Justiției menționează că această modificarea este necesară pentru că multe investigații pe multe cauze penale sunt complexe și necesită timp mai îndelungat pentru examinare. Astfel, termenul de prescripție de 2 ani „nu este suficient pentru a trage la răspundere penală făptuitorii care au comis infracțiuni ușoare, din motivul tergiversării examinării cauzei de către părțile implicate în proces”.
Proiectul se află în faza de consultare publică, urmând a fi finalizat după recepționarea avizelor din partea instituțiilor și a tuturor persoanelor interesate.
După ce va fi aprobat de către Guvern, proiectul de lege va fi remis Parlamentului pentru examinare și adoptare.