Lista persoanelor care au interdicția de a ocupa funcții publice: Printre acestea, fosta șefă de la AGEPI și directoarea Maternității nr. 2
Din 2018 până în prezent, Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a inclus 55 de nume în Registrul de stat al persoanelor care au interdicția de a ocupa o funcție publică sau o funcție de demnitate publică.
Printre acestea se numără fosta directoare a AGEPI, Lilia Bolocan, actuala directoare a Maternității Municipale nr. 2, ex-consiliera în CMC Tatiana Gutium, șeful Direcției arhitectură și construcții a primăriei Bălți, Veaceslav Coadă, vicepreședintele raionului Glodeni, Ion Maican, fostul președinte al raionului Anenii Noi, Serghei Rapcea, primari, consilieri, directori de instituții de învățământ și medicale etc.
Conform Legii nr.133 privind declararea averii și intereselor personale, subiecții incluși în Registrul interdicțiilor nu au dreptul de a deține o funcție publică și de demnitate publică pentru o perioadă de 3 ani, cu excepția funcțiilor electorale, imediat după rămânerea definitivă a actelor de constatare emise de către ANI.
ANI precizează că în prezent 77 de acte de constatare emise de către Inspectoratul de Integritate au fost contestate în instanța de judecată, care prevăd interdicția de a ocupa o funcție publică sau o funcție de demnitate publică, cu excepția funcțiilor electorale.