Lista angajaților Consiliului Raional Telenești, care au beneficiat de premii în valoare de 158 244 de lei cu ocazia sărbătorilor de iarnă, secretizată: „Conține date cu caracter personal”
Mai mulți angajați din cadrul Aparatului Președintelui raionului Telenești și subdiviziunilor consiliului raional au beneficiat de premii bănești în valoare totală de peste 158 de mii de lei. Premiile bănești au fost acordate cu prilejul sărbătorilor de iarnă, Crăciunul și Anul Nou, iar o dispoziție în acest sens a fost semnată de către președinta raionului Telenești, Mariana Ombun, la 23 decembrie 2020.
Dispoziția prin care au fost acordate premiile bănești a fost publicată în Registrul de Stat al actelor locale la data de 24 decembrie 2020. În document se menționează că a fost acordat câte un premiu unic funcționarilor publici din cadrul Aparatului Președintelui raionului și subdiviziunilor consiliului raional fără statut de persoană juridică, inclusiv personalului de deservire a clădirilor administrative, stabilit în cuantum procentual din mărimea salariului de bază, însă numele funcționarilor publici și sumele premiilor bănești de care au beneficiat aceștia sunt secretizate, pe motiv că numele și prenumele funcționarilor publici de la Telenești constituie date cu caracter personal.
Dispoziția publicată pe site-ul Registrului de Stat al actelor locale:
Ziarul de Garda a aflat totuși lista integrală a angajaților publici și sumele premiilor bănești de care au beneficiat aceștia.
Astfel, în Dispoziția semnată de către președinta raionului Telenești, se regăsesc numele a 46 de angajați din cadrul aparatului Președintelui raionului, direcțiilor, secțiilor și serviciilor subordonate, care au beneficiat de premii unice bănești în suma cuprinsă între 652 de lei și 10 000 de lei, sumele variind în dependență de funcția și salariul de bază al fiecărui funcționar.
De cel mai mare premiu bănesc, în valoare de 10 472 de lei, a beneficiat Secretarul Consiliului Raional, Sergiu Lazar, sumă ce constituie 80% din salariu de bază al acestuia.
De premii bănești în valoare de 4 000 – 8 000 de lei au beneficiat șefii de direcții și specialiști superiori și cei principali.
Cel mai mic premiu bănesc, în valoare de 625 de lei, i-a fost acordat lăcătușului. Premiul unic constituie 50 la sută din salariul de bază al angajatului.
Dispoziția cu lista integrală, neblurată, a funcționarilor publici care au beneficiat de premii bănești:
Legea privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar nu interzice acordarea premiilor salariale. Astfel, potrivit legii, personalul din unitățile bugetare poate beneficia de premii unice cu prilejul sărbătorilor profesionale și al zilelor de sărbătoare nelucrătoare, care se plătesc din contul economiei mijloacelor alocate pentru retribuirea muncii pe anul respectiv, dar nu mai mult de 5% din fondul anual de salarizare la nivel de unitate bugetară. Cuantumul premiului unic, în fiecare caz în parte, nu va depăși salariul de bază al persoanei premiate.
Anterior, mai multe instituții media au scris despre faptul că numele şi prenumele persoanelor din conducerea instituţiilor publice, a demnitarilor, a aleşilor locali, ale funcţionarilor publici responsabili de chestiuni de interes public indicate în documente oficiale trebuie să fie publice, având în vedere calitatea de persoană publică şi caracterul public al faptelor în care aceştia sunt implicaţi.
O monitorizare efectuată anterior de către organizația „Juriștii pentru drepturile omului” a scos în vileag mai multe carențe de ordin legislativ și normativ, dar și obstacole artificiale prin care se obține secretizarea, de multe ori premeditată, a unor informații de interes public major, relatează Europa Liberă.
„Secretizarea nejustificată, ori chiar abuzivă a informațiilor de interes public privează cetățeanul, care cotizează la bugetul public, de dreptul de a monitoriza cum se cheltuie banii publici sau cum își fac sau nu treaba funcționarii plătiți din bani de la stat. Un minim remediu l-ar putea constitui transparența procedurilor de secretizare. Numai că, lucru știut, birocratul adevărat trebuie să fie și fudul”, menționau atunci experții.
ZdG a scris anterior despre președintele raionului Strășeni, Pavel Tamaciuc, care alături de vicepreședinți si majoritatea funcționarilor publici din aparatul președintelui raionului au beneficiat de premii bănești în valoare totală de circa 100 de mii de lei. Președintele raionului a semnat personal dispoziția prin care s-a premiat pe sine însuși cu un salariu de funcție. În urma articolului publicat de ZdG, Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a pornit un control în privința președintelui raionului Strășeni Pavel Tamaciuc.