Indemnizația unică oferită la nașterea copilului va fi majorată din 1 ianuarie 2023. Hotărâre aprobată de Guvern
Membrii Cabinetului de miniștri au aprobat miercuri, 28 decembrie 2022, creșterea indemnizației unice oferite la nașterea copilului – cu 864 de lei. Astfel, de la 1 ianuarie 2023, indemnizația va crește de la 10 068 lei la 10 932 lei.
Potrivit Hotărârii aprobate, „mijloacele financiare necesare pentru implementarea proiectului Hotărârii în cauză au fost planificate în proiectul Legii Bugetului de Stat pe anul 2023 și conform estimărilor Casei Naționale de Asigurări Sociale, în anul 2023 de indemnizația unică la nașterea copilului vor beneficia circa 34 780 copii și vor fi necesare resurse financiare în cuantum de 382551.4 mii lei”.
Pe lângă indemnizația unică, copiii în vârstă de până la doi ani primesc, potrivit autorităților, indemnizații lunare de 1 000 de lei.
De la 1 octombrie 2022, copiii în vârstă de până la doi ani primesc, potrivit autorităților, indemnizații lunare de 1 000 de lei, indiferent dacă părinții sunt sau nu asigurați în sistemul de asigurări sociale de stat. Parlamentul a aprobat, în septembrie 2022, în lectură finală, proiectul de modificare a Legii privind prestațiile sociale pentru copii.
De asemenea, deputații au aprobat pe 22 decembrie, în lectură finală, proiectul de lege care va oferi femeilor dreptul de a beneficia, în perioada concediului de maternitate, atât de salariu, cât și de indemnizația de maternitate, în cazul în care vor decide să muncească în această perioadă. Proiectul intră în vigoare din 1 ianuarie 2022.
Potrivit autorilor, proiectul urmărește „îmbunătățirea ratei de participare a femeilor și reducerea poverii muncii neremunerate sau cu remunerare în plic asupra femeilor însărcinate care continuă să lucreze chiar și în concediul de maternitate”.