Principală  —  RECOMANDAT   —   DOC/ Fostul șef al Direcției…

DOC Fostul șef al Direcției generale detenție a ANP a fost numit de viceprim-ministrul Spînu director adjunct al ANTA: „A fost angajat pentru misiuni speciale și lupta împotriva corupției”

Fostul șef al Direcției generale de detenție a Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), Sergiu Cecoi, a fost numit în funcția de director adjunct al Agenției Naționale Transport Auto (ANTA). Sergiu Cecoi a fost numit în această funcție la propunerea viceprim-ministrului, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu.

Într-un comentariu pentru Ziarul de Gardă, Andrei Spînu, viceprim-ministrul, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, ne-a comunicat că numirea lui Cecoi în funcția de director adjunct al ANTA a fost făcută la propunerea sa și are drept scop „lupta împotriva corupției”.

„A fost angajat la propunerea mea. Cecoi a fost angajat pentru misiuni speciale și obiectivul lui la ANTA este de a identificare și lupta împotriva corupției”, a declarat viceprim-ministru Andrei Spînu pentru ZdG.

Solicitat de ZdG, Cecoi ne-a comunicat că la 8 septembrie a plecat de la ANP, iar după două zile a fost angajat la ANTA, de către responsabili din cadrul Ministerului Infrastructurii.

„Această funcție mi-au propus-o factorii de decizie ai R. Moldova. Asta e situația. M-a angajat Ministerul. Am studii juridice, da desigur. Am fost numit în funcție la 10 septembrie. Am plecat de la ANP pe 8 septembrie”, a declarat Sergiu Cecoi, directorul adjunct al ANTA.

Potrivit Anticoruptie.md, anterior, Sergiu Cecoi, a ocupat funcția de șef al Direcției protecție internă a ANP. Tot sursa citată notează că în 2019, Cecoi a fost consilierul Ministrului Justiției, Fadei Nagacevschi, informație care nu a fost confirmată oficial până acum. Potrivit sursei citate, în 2020, pe când era angajat la ANP, Cecoi a fost depistat de Autoritatea Națională de Integritate în incompatibilitate de funcții.

Potrivit declarației de avere, pentru anul 2020 Cecoi a indicat un salariu anual de 217 382 de la ANP, ceea ce constituie 18 115 lei lunar. Cecoi indică o casă de locuit de 200 de metri pătrați pe care a achiziționat-o în 2002 cu 800 000 de lei. Directorul adjunct al ANTA conduce un BMW, fabricat în 2006 și achiziționat în 2020 cu 50 000 de lei.

Declarația de avere pentru 2020:

La 19 august curent, a fost numit un nou director al Agenției Naționale Transport Auto (ANTA). Este vorba despre Andrei Sîngereanu, care potrivit ANTA este un specialist în domeniul transportului și are o vastă experiență de activitate. Andrei Sîngereanu a fost expert-tehnic consultant în domeniul ITP, CEMT, ADR, INTERBUS la Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID). În perioada 2009-2013 a fost șef adjunct, șef sector calibrare și verificare tahografe și limitatoare de viteză.

Citiți și: FOTO/ A fost numit un nou director la Agenția Națională Transport Auto. Ministrul Infrastructurii: „Este un specialist în domeniul transportului”