Decis! Bugetarii vor avea o săptămână liberă la final de august
În ciuda numeroaselor comentarii negative la proiectul de lege cu privire la declararea zilelor de 28, 29 și 30 august – zile libere, Guvernul a adoptat acest proiect de decizie, astfel încât bugetarii vor avea o săptămână liberă la sfârșitul lunii august.
Potrivit Guvernului, decizia a fost luată în contextul în care Ziua Independenței (27 august), coincide cu prima zi a săptămânii și totodată, sărbătoarea „Limba noastră” (31 august) are loc în ziua de vineri. Cele trei zile de odihnă vor fi recuperate de bugetari în zilele de sâmbătă 8 și 29 septembrie și pe 27 octombrie.
Nu au fost de acord cu această propunere Federația Sindicală a Educației și Științei și Federația Sindicală din Energetică. Proiectul a fost avizat negativ și de Confederația Națională a Patronatului și de Camera de Comerț Americană din Moldova.
„Situația calendaristică formată determină tot mai mulți salariați să solicite angajatorului acordarea concediului neplătit pentru perioada 28-30 august curent. Acest lucru se datorează, în mare parte, faptului că se sfârșește perioada estivală a anului, motiv pentru care mulți salariați doresc să-și formeze o minivacanță pentru familie, copii, mai cu seamă, că este chiar în ajun de an școlar” , se menționează într-un răspuns oferit pentru ZdG de către CNSM.
Potrivit Confederației Naționale a Sindicatelor, productivitatea muncii va fi diminuată considerabil în zilele de 28, 29 și 30 august. Astfel, „în scopul utilizării optime” de către salariați a zilelor de repaus și de sărbătoare, s-a venit cu propunerea de a transfera zilele respective de lucru în zilele de sâmbătă din septembrie și octombrie.
Mai multe persoane au lăsat comentarii negative pe marginea acestui proiect, care a fost supus dezbaterilor publice.
Foto: redstoneacademy.com