Cum rămâne cu uniforma școlară obligatorie? Decizia luată de Ministerul Educației
Ministerul Educației, Culturii și Cecetării (MECC) a decis că uniformele școlare nu vor fi obligatorii în școli, dar totodată îndeamnă instituțiile de învățământ să promoveze introducerea acestora. Până la 23 octombrie 2018, organele locale de specialitate în domeniul învățământului și instituțiile de învățământ subordonate trebuie să informeze Ministerul despre acțiunile întreprinse în vederea promovării conceptului de uniformă școlară.
Angela Mutruc din cadrul Serviciului informare și comunicare cu mass-media din cadrul MECC a declarat pentru Ziarul de Gardă că uniformele școlare nu vor fi obligatorii, dar totodată ministerul recomandă introducerea acestora.
Potrivit Angelei Mutruc din cadrul Serviciului informare și comunicare cu mass-media din cadrul MECC, fiecare instituție urmează să decidă individual dacă va introduce sau nu uniforma școalară. Cu toate acestea, la 24 iulie, MECC a transmis către organele locale de specialitate în domeniul învățământului o circulară prin care solicită informarea Ministerului până la data de 23 octombrie 2018, despre acțiunile întreprinse în vederea promovării conceptului de uniformă școlară.
În document sunt indicate și anumite recomandări de care trebuie să țină cont organele locale de specialitate și administrațiile instituțiilor de învățământ subordonate, în „activitățile de informare și educaționale privind vestimentația școlară și aspectul decent al elevilor”.
„Instituția de învățământ constant va aplica strategii educaționale prin care motivează elevii să adopte, în mod conștient și asumat, o ținută vestimentară decentă, organizând activități cu elevii, părinții și cadrele didactice”, se arată în documentul MECC.
În document se mai menționează că în cazul familiilor vulnerabile, în vederea prevenirii situațiilor de discriminare, conducătorii instituțiilor de învățământ vor informa părinții despre modalitățile prin care aceștia pot avea acces la asistență financiară pentru achiziționarea uniformei școlare și vor fi sesiza autoritățile. Fiecare caz va fi examinat în mod individual, promite ministerul.
Urmare consultărilor publice din perioada 17 aprilie-2 mai 2018 cu privire la necesitatea introducerii uniformei școlare în instituțiile de învățământ general, primar și secundar din țară, majoritatea respondenților au susținut inițiativa (81,39% ). Din aproape 300 de mii de respondenți, conform datelor MECC, 37,7% consideră că designul uniformei trebuie să fie unic la nivel de țară, alte 37,2% – unic la nivel de instituție, 17% – unic la nivel de clasă, iar 12% consideră că uniforma școalră trebuie să fie unică la nivel de raion/municipiu.
Marșul Marea Săpuneală: „Nu vrem uniformă acum, dați hârtie și săpun”
La iunie, curent, de Ziua Internațională a Copiilor, în Chișinău a avut loc marșul „Marea Săpuneală” − dedicat problemei condițiilor de igienă necorespunzătoare în școlile din R. Moldova. Praticipanții, peste 70 la număr, au mărșăluit prin capitală cu slogane „Nu vrem uniformă acum, dați hârtie și săpun”, „Nu suntem noi mofturoși, vrem copii mai sănătoși”, „Apă, uși, separatoare – săpun, hârtie, uscătoare”.
Organizatorii manifestației consideră că drepturile elevilor la intimitate și sănătate sunt fundamentale și trebuie respectate de către autorități, iar faptul că 10% din școlile din țară nu respectă standardele minime de igienă și 70% din elevi declară că hârtia și săpunul nu sunt disponibile, reprezintă o încălcare gravă a acestor drepturi.
Un „Manifest pentru respectarea drepturilor elevilor la intimitate și sănătate în școli” a fost depus atunci la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, dar și la Primăria mun. Chișinău.