Condițiile în care cetățenii R. Moldova pot călători pe teritoriul altor state. Ministerul de Externe a actualizat alertele de călătorie
Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) a actualizat vineri, 10 decembrie, alertele de călătorie. Cetățenii R. Moldova pot călători pe teritoriul unor state prezentând certificatul de vaccinare sau un test negativ la COVID-19.
În România, începând cu 10 decembrie, intră în vigoare o serie de restricții noi valabile până pe 8 ianuarie 2022. Printre acestea se numără:
- Vor fi exceptate de măsura carantinării persoanele din statele terțe, inclusiv cetățenii R. Moldova, care prezintă dovada vaccinării sau a trecerii prin boală în ultimele 180 de zile, plus un test RT-PCR negativ efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării sau intrării pe teritoriul României;
- Măsura carantinei la domiciliu, la locația declarată sau spațiul special destinat, cu o durată de 14 zile cu privire la persoanele nevaccinate ori pentru persoanele care nu au fost confirmate pozitiv pentru infecția cu virusul SARS CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară, care sosesc din statele terțe (inclusiv Republica Moldova) și nu prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru COVID-19 efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii).
Vedeți în documentul de mai jos informații privind alertele de călătorie pentru fiecare țară în parte:
Alte 516 cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate vineri, 10 decembrie, în R. Moldova. Din numărul total de cazuri, 4 sunt asociate cu contact în afara țării: 2- Portugalia, 1- Italia, 1- Irlanda, potrivit Ministerului Sănătății (MS).
Bilanțul cazurilor de COVID-19 în țara noastră a ajuns la 369 013. Din numărul total de cazuri, 13 sunt în rândul lucrătorilor medicali: (3-medici, 5-asistenți medicali, 5-personal auxiliar).
În total, în cadrul instituțiilor medico-sanitare spitalicești, sunt internate 1148 de persoane confirmate cu infecția COVID-19, dintre care 143 în stare extrem de gravă și 26 de pacienți sunt supuși ventilării mecanice.