Cererea de pensionare va putea fi depusă prin procură
Cererile de pensionare și actele necesare pentru obținerea dreptului la pensie vor putea fi depuse de către un reprezentant desemnat prin procură. Un proiect în acest sens a fost aprobat miercuri, 8 iulie, de către Guvern.
Proiectul de lege presupune completarea aliniatului (1) al articolului 31 din Legea privind sistemul public de pensii, care va reglementa că dreptul la pensie va putea fi solicitat inclusiv prin procură, respectiv cererea de pensionare și actele necesare se vor depune la organul teritorial de asigurări sociale de la domiciliu de către reprezentantul desemnat prin procură.
Potrivit reprezentanților Ministerului Sănătății necesitatea aprobării modificări propuse rezultă din multiplele adresări parvenite de la persoanele care, din cauza stării de sănătate, nu se pot deplasa pentru a depune personal cererea de pensionare și actele necesare la organul teritorial de asigurări sociale în vederea realizării dreptului la pensie, inclusiv de la persoanele aflate peste hotarele țării care, în legătură cu situația creată din cauza pandemiei de Covid-19, nu pot reveni în țară pentru a-și realiza dreptul la pensie.
Proiectul integral:
Până la adoptarea modificărilor de astăzi, cererea de pensionare și actele necesare se depuneau exclusiv de persoana care a obținut dreptul la pensie la organul teritorial de asigurări sociale, de la locul de domiciliu, unde se înregistra în mod obligatoriu.