Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   DOC/ CA avertizează televiziunile asupra…

DOC CA avertizează televiziunile asupra încălcărilor în reflectarea alegerilor, fără a aplica sancțiuni

Sursa foto: CA

Membrii Consiliului Audiovizualului (CA) au aprobat vineri, 4 octombrie, primul raport cu rezultatele controlului privind modul de reflectare a alegerilor prezidențiale și a referendumului republican constituțional din 20 octombrie 2024 de către televiziuni. Serviciile media audiovizuale de ale căror declarații au fost aprobate de CA au fost monitorizate în perioada 20-29 septembrie, fiind analizate programele de știri și actualități.

Membrii CA au decis să nu sancționeze nicio televiziune „atrăgându-le atenția asupra încălcărilor comise și îndemnându-i să nu le repete”, se arată în comunicatul de presă emis.

În perioada de control, televiziunile au alocat materialelor electorale difuzate circa 16 % din durata totală a buletinelor informative transmise. CA reține că posturile „R Live TV” și „Canal Regional” au declarat că nu vor difuza programe de știri și actualități. În urma controlului, s-a atestat că „R Live TV” nu a avut buletine informative, iar „Canal Regional” a difuzat acest tip de programe, în cadrul cărora au fost prezentate subiecte cu caracter electoral.

Protagoniștii cu cele mai multe prezențe în subiectele cu caracter electoral au fost concurenții electorali – 40,6%, urmați de „cetățenii de rând” – 17%, actorii politici – 15,3% și organele electorale – 12,8%. Cele mai puține apariții le-au revenit participanților la referendum – 5,5%, experților independenți  – 4,6% și organelor de stat – 4,2%.

În perioada de raport, nouă dintre serviciile media audiovizuale (SMA) supuse controlului au difuzat, cumulat, 46 de subiecte „cu caracter conflictual”, menționează reprezentanții CA.

„Moldova 1, Exclusiv TV, Jurnal TV, TV8, TVR Moldova, Cinema 1 și N4- au prezentat corect și echilibrat subiectele cu caracter conflictual, asigurând pluralismul relativ de surse și opinii, iar două posturi TV au difuzat  știri conflictuale dezechilibrat – PRO TV Chișinău (2 subiecte) și TVC 21 (4 subiecte)”, punctează CA.

Conform CA, televiziunile au transmis „subiecte relevante” și au vizat procesul electoral, informaând despre depunerea actelor privind înregistrarea concurenților electorali, înregistrarea concurenților electorali, tipărirea buletinelor de vot, prezentarea părerilor pro și contra în privința desfășurării referendumului republican constituțional, lansarea în campanie a concurenților electorali și a participanților la referendumul republican constituțional, opiniile mai multor experți naționali și internaționali, vox-populi, deschiderea secțiilor de votare în străinătate, rezultatele sondajului de opinie etc.

„Toate SMA supuse controlului au manifestat atitudine nepărtinitoare față de concurenții electorali/ participanții la referendumul constituțional republican, aceștia nefiind fie favorizați, fie defavorizați în subiectele de știri.

Evenimentele de campanie electorală ale diferitor concurenți electorali au fost prezentate de SMA în mod similar și nu a fost atestată prezentarea prioritară a unor concurenți electorali înaintea altor concurenți, în buletinele de știri.

Totodată, toate posturile TV monitorizate au asigurat accesul persoanelor cu dizabilități de văz și auz în cadrul buletinelor informative difuzate, prin titrare sincron, dar și prin limbaj mimico-gestual, cu excepția postului Studio-L”, concluzionează CA.

La capitolul respectării declarației privind reflectarea alegerilor prezidențiale și referendumului republican constituțional din 20 octombrie 2024, depuse de furnizori și aprobate de CA, este de menționat că 11 SMA au admis devieri de la declarație.

Tot în cadrul ședinței de astăzi, 4 octombrie, CA a luat act de renunțarea serviciului media audiovizual „Axial TV” la angajamentul privind reflectarea alegerilor pentru funcția de președinte al R. Moldova și a referendumului republican constituțional din 20 octombrie.

Vicepreședinta CA, Aneta Gonța, a remarcat că este „regretabil faptul că anumiți furnizori au difuzat doar două subiecte cu caracter electoral, pe care le-au reluat de 3 ori, or, furnizorii care s-au angajat să reflecte alegerile trebuie să depună un minim efort pentru a contribui la informarea publicului cu privire la scrutinele din această toamnă”.

„Din cuprinsul raportului se observă un dezinteres vădit față de referendum și participanții la acest scrutin”, subliniază Aneta Gonța.

Raport Privind Reflectarea … by Ziarul de Gardă