Amplasarea, pe 8 iulie, a celor două puncte mobile pentru vaccinarea împotriva COVID-19
Primăria municipiului Chișinău anunță că, în intervalul orelor 10:00-18:00, troleibuzul va fi amplasat în sectorul Ciocana al capitalei, bd. Mircea cel Bătrân, 32, în preajma magazinului „Kaufland”, iar autobuzul se va deplasa în orășelul Aeroport, șoseaua Muncești, 806, CM a Aviației Civile VS Centrul „Viitorul”.
Cetățenii R. Moldova au posibilitatea de a se imuniza la cele două puncte de vaccinare mobile până la sfârșitul lunii iulie.
„Oamenii pot identifica ușor unitățile, după inscripțiile pe partea exterioară a acestora, în susţinerea Campaniei de vaccinare anti COVID-19”, se arată într-o notă informativă a municipalității.
Cele două centre mobile de vaccinare, un troleibuz și un autobuz de linie au fost lansate miercuri, 26 mai, în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN).
În R. Moldova, campania de imunizare a fost lansată la data de 2 martie curent. Pe 18 mai, Comitetul Național de Coordonare a Imunizării a decis lansarea integrală a etapei a treia de vaccinare împotriva COVID-19.