Amenzi de până la 75.000 de lei sau chiar închisoare pentru organizarea curselor auto ilegale. Documentul – votat în prima lectură
Organizatorii și participanții la întreceri, concursuri sau antrenamente auto neautorizate pe drumurile publice ar putea fi sancținați cu amenzi de până la 75.000 de lei sau chiar închisoare. În Codul penal (CP) al R. Moldova urmează să fie incluse prevederi ce țin de pedepse pentru desfășurarea curselor ilegale. Un Proiect de Lege în acest sens a fost aprobat, , în prima lectură, în Parlamentul de la Chișinău.
Autoritățile vor completarea CP cu art. 264². Desfășurarea curselor ilegale, care va avea următorul cuprins:
- (1) Participarea conducătorului mijlocului de transport la întreceri, concursuri sau antrenamente neautorizate pe drumurile publice se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 650 unităţi convenţionale (n.r. – 1 u.c.=50 de lei) sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore cu (sau fără) privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de până la 2 ani.
- (2) Acțiunea prevăzută la alin. (1), ce a cauzat din imprudenţă o vătămare medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii, se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 700 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 3 ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de până la 2 ani.
- (3) Acțiunea prevăzută la alin. (1) săvârşită în stare de ebrietate se pedepseşte cu amendă în mărime de la 950 la 1350 unităţi convenţionale, sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 200 la 240 de ore sau cu închisoare de până la 4 ani, în toate cazurile cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.
- (4) Acțiunea prevăzută la alin. (1), care a provocat: a) vătămarea gravă a integrității corporale sau a sănătăţii; b) decesul unei persoane, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.
- (5) Organizarea întrecerilor, concursurilor sau antrenamentelor neautorizate pe drumurile publice se pedepseşte cu se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1350 la 1500 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau cu închisoare de la 1 la 2 ani”.
Totodată, alineatele (2)-(4) ale art. 2431 din Codul contravențional urmează să fie abrogate.
Documentul aprobat în Parlament, în prima lectură: