Principală  —  IMPORTANTE   —   „Discrepanțe în categoriile de vulnerabilitate”.…

„Discrepanțe în categoriile de vulnerabilitate”. Cazurile de neconcordanță a gradului de vulnerabilitate socială pentru unii consumatori vor fi ajustate, anunță SA „Moldovagaz”

SA „Moldovagaz” informează vineri, 13 ianuarie, că discrepanțele financiare identificate în facturile pentru gazele naturale ale consumatorilor vor fi recalculate sau ajustate pe parcursului perioadei reci a anului, fiind reflectate ca avans în următoarele facturi.

Conform reprezentanților companiei, cazurile identificate de neconcordanță a gradului de vulnerabilitate socială pentru unii consumatori (statutul stabilit de Guvern prin intermediul platformei www.compensatii.gov.md și cel indicat în facturile de plată) urmează să fie ajustate în comun cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale, cu operarea „modificărilor corespunzătoare în baza de date”.

Potrivit SA „Moldovagaz”, a fost finalizat procesul de emitere și distribuire a facturilor de plată pentru gazele naturale consumate în luna decembrie 2022.

„Conform prevederilor legale, furnizorul de gaze naturale calculează compensațiile pentru fiecare consumator casnic și le reflectă în factură, indicând volumul compensat, tariful compensat și suma compensată, categoria de vulnerabilitate energetică, precum și metoda de stabilire acesteia potrivit informației prezentate de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale.

Discrepanțele (erorile) financiare identificate vor fi recalculate/ajustate pe parcursului perioadei reci a anului, fiind reflectate ca avans în următoarele facturi de plată. Pentru consultații suplimentare este disponibilă Linia verde guvernamentală 0 8000 5000 și adresa electronică support@compensatii.gov.md a Guvernului R. Moldova sau apelul la numărul unic 1304 al contact-centrului SA „Moldovagaz”. Concomitent rugăm consumatorii finali de gaze naturale să efectueze plățile conform facturilor emise pentru consumul din lunile noiembrie și decembrie 2022”, anunță compania printr-un comunicat.

Anterior, reprezentanții SA „Moldovagaz” au anunțat că volumul consumului de gaze naturale în luna decembrie 2022 a constituit 101,8 milioane de metri cubi, ceea ce este cu circa 42,2 % mai puțin în comparație cu aceeași perioadă a anului 2021. Totodată, potrivit serviciului relații publice al companiei față de luna noiembrie 2022 acest indicator a crescut cu 38,7 milioane de metri cubi sau cu circa 61,3 %.

În conformitate cu Legea nr. 241/2022 privind Fondul de reducere a vulnerabilității energetice, consumatorilor casnici în număr de peste 573 de mii de conturi personale le-a fost calculată compensația pentru consumul gazelor naturale în decembrie 2022 în mărime de 523,5 milioane de lei. Adițional, pentru consumatorii casnici din asociațiile de locatari în număr total de aproximativ 9850 de locuri de consum volumul compensațiilor calculate a constituit 8,6 milioane de lei, în funcție de categoria vulnerabilității energetice atribuite.

Volumul de gaze naturale consumate în luna decembrie a anului 2022 în R. Moldova, cu peste 40% mai mic în comparație cu aceeași perioadă a anului 2021. Suma compensațiilor acordate gospodăriilor