Directorul ÎS „Poșta Moldovei” a demisionat. Cu ce avere pleacă din funcție
Directorul Întreprinderii de Stat „Poșta Moldovei”, Serghei Nastas, a demisionat. Plecarea de la șefia întreprinderii vine la scurt timp după ce prim-ministrа Maia Sandu i-a cerut demisia pe motiv că instituția nu și-ar îndeplini obligațiunile contractuale în raport cu presa scrisă.
Conform ÎS „Poșta Moldovei”, Nastas a ocupat funcția de director până la 12 iulie. Astfel, până la numirea unui nou șef, atribuțiile directorului general al întreprinderii vor fi exercitate de Ruslan Chitoroagă, vicedirector al ÎS „Poșta Moldovei”.
În 2018, din funcția de director general al ÎS „Poșta Moldovei”, Nastas a ridicat un salariu de aproape 397 de mii de lei. La venitul familiei s-a mai adăugat salariul soției, în mărime de 18 mii de euro.
Familia lui Nastas deține mai multe terenuri, un apartament, cote părți a două case de locuit, dar și alte trei bunuri imobiliare. Fostul director al ÎS „Poșta Moldovei” a mai trecut în declarația de avere și interese personale și două automobile: unul de model Renault Master, procurat în 2005, cu 22 de mii de euro, dar și un Porsche Cayenne, procurat în 2015, cu 80 de mii de euro.
Serghei Nastas mai declară o cotă de participare de 75% în cadrul companiei „Nastas ser sociedad limitada” din Madrid, specializată în construcții, dar și acțiuni în cadrul S.A. „Fabrica de conserve Glodeni”.