Directorul agenției blocate anterior de SIS, Sputnik Moldova, expulzat din R. Moldova pe un termen de 10 ani
Vitalii Denisov, directorul Sputnik Moldova, agenție controlată și finanțată de Kremlin, a fost declarat persoană indezirabilă în R. Moldova pentru o perioadă de 10 ani.
În această dimineață, 13 septembrie, ofițerii serviciului de migrație din R. Moldova au mers la domiciliul jurnalistului rus, l-au urcat într-o mașină și l-au dus la aeroport cu ordin de deportare, informează instituția media deținută de guvernul rus.
Directorul general al grupului media „Rossiya Segodnya”, Dmitri Kiselev, a declarat că „politica distructivă a autorităților moldovenești depășește toate limitele relațiilor interstatale”.
Pe 26 februarie 2022, la două zile după ce Rusia a invadat Ucraina, directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate al R. Moldova (SIS) a emis un ordin ce prevedea blocarea a două surse care distribuie informații false: sputnik.md și gagauznews.md.
Totodată, paginile Sputnik de pe Facebook, din mai multe țări, au primit eticheta „Entitate media controlată de stat în Rusia”.
Ulterior, Agenția Sputnik Moldova a anunțat că a deschis alte trei site-uri noi, care pot fi accesate de pe teritoriul R. Moldova. Într-o postare pe pagina de Facebook, Agenția Sputnik, controlată și finanțată de Kremlin, a publicat adresele noilor site-uri și a făcut îndemn către urmăritori să-i informeze și pe alții despre lansarea celor trei domainuri.