Din diasporă, despre măsurile de relaxare a carantinei: „Uneori, dorința de normalitate crește și mă gândesc la acel loc din timp în care perioada de acum este în trecut”
În această perioadă, mai multe țări europene vin cu măsuri de relaxare a carantinei impuse de pandemia de coronavirus, iar moldovenii aflați peste hotare ne-au povestit despre cum resimt ei aceste măsuri, ce s-a schimbat odată cu ele și în ce privințe își mai fac griji.
Dincolo de multă anxietate, grijă, teamă, pandemia ne-a dat și câteva lecții de omenie, curaj, bunătate, simplitate. Asta spun ei. Poate că nu vom reține neapărat aceste învățături pentru totdeauna, dar măcar ne-am reamintit că împreună, chiar dacă la distanță, putem fi puternici.
„Există totuși o frică afară, oamenii evită să se apropie unul de altul…”
„Luni a fost prima zi în care s-a permis să ne vizităm persoanele dragi. Prevăzusem să ne întâlnim cu sora sâmbătă, pe 9 mai, însă pe 4 mai ea ne-a făcut o surpriză şi a venit la noi. Copiii numărau zilele până la reîntâlnirea cu ea și când au văzut-o venind, au avut cea mai mare bucurie din ultimele două luni, cred. A fost o zi cam stranie, confuză. Lumea continua să dea întrebări despre deplasarea dintr-un loc în altul, despre necesitatea autocertificării, despre deschiderea parcurilor, filialelor bancare. Ordonanțele frecvente şi interpretarea eronată a acestora de către mulți a cam creat confuzie și oamenii mereu au aceleaşi întrebări la care primesc răspunsuri diferite. De luni, putem sa ne deplasăm pe întreg teritoriul regiunii şi nu doar pe cel al comunei de reşedinţă. Totodată, multă lume a început munca, traficul rutier s-a intensificat. E îmbucurător că mai multă lume a început sa folosească bicicleta. Parcurile nu sunt deschise, barurile, restaurantele, patiseriile, pizzeriile pot să livreze doar la domiciliu. Frizeriile și centrale estetice la fel rămân închise. Sunt mulți antreprenori nemulțumiți, iar duminică, în centrul Veronei, a avut loc un protest din acest motiv. Există, totuși, o frică afară. Oamenii evită să se apropie unul de altul, iar la piața de lângă magazin să se atingă de cei dragi. La magazin și farmacie se respectă restricțiile de odinioară. Mănușile, gelul dezinfectant şi măştile sunt obligatorii la această fază”.
Ana Covrig, Italia
„Pare să fi rămas un pic până a reveni la normalitate”
„Acum, e puțină relaxare. Avem orar de ieșire pentru a face sport timp de o oră – de la 6.00 la 10.00 maturii, de la 10.00 la 12.00 – bătrânii de la 70 de ani în sus, de la 12.00 la 19.00 – copiii până la 14 ani, însoțiți de un adult, de la 19.00 la 20.00 – iar bătrânii, de la 20.00 la 23.00 – adulții. Ieșirea e doar pentru o oră și doar la 1 km de casă. Fără parcuri. Fără locuri publice. De luni, s-a deschis micul comerț, unde se respectă distanțarea socială. Folosirea mijloacelor de protecție e obligatorie. Spania e în faza zero. De pe 11 mai, dacă totul va fi bine, vom trece în faza unu, cu mai multă libertate. La nivel personal, ne simțim mult mai bine, putem ieși afară un pic, vedem fețe mai vesele și asta ne încurajează. Noutățile sunt mai îmbucurătoare, deși mai sunt înregistrate decese. Pare să fi rămas un pic până a reveni la normalitate, mai conștienți și mai responsabili”.
Viorica Garstea, Spania
„Mă ajută faptul că deja pot fi în contact zilnic cu prietenii mei”
„În Olanda, nu am resimțit impunerea unei carantine la fel de stricte ca în Italia sau în Spania. Încă de la început a fost posibil să ne plimbăm pe stradă, să facem sport afară, ori să frecventăm parcurile, cu anumite condiții. Însă, eram atenționați zilnic să petrecem mai mult timp acasă și să ieșim doar dacă este strict necesar. Începând cu a doua jumătate a lunii aprilie, măsurile de carantină s-au relaxat. Ceea ce înseamnă că business-urile mici își pot continua activitatea, respectând distanța socială.Parcurile sunt mai pline de oameni, străzile sunt mai aglomerate, însă fiecare persoană încearcă să păstreze cât mai mult posibil distanța de 1,5 m. E posibil să ne întâlnim cu prietenii și asta cred că e cea mai importantă schimbare de care am avut nevoie cu toții în timpul perioadei de carantină strictă. În transportul public sunt mai puțini pasageri decât înainte, iar gara centrală din Utrecht, care e cea mai aglomerată din Olanda, încă arată aproape pustie. Este foarte probabil ca de la 11 mai să se deschidă creșele, școlile primare și gimnaziile, iar liceele – de la începutul lunii iunie. Magazinele de haine și încălțăminte se deschid consecutiv și e foarte interesant să observi cum oamenii stau în rând pentru a face cumpărături. Pentru mine, primele săptămâni de carantină au fost foarte complicate din punct de vedere emoțional. Fiind studentă, am pierdut joburile part-time care mă ajutau să mă autofinanțez, ceea ce inevitabil a creat o perioadă de anxietate din care încet încep să ies odată cu relaxarea măsurilor. Mă ajută faptul că deja pot fi în contact zilnic cu prietenii mei, pot să îmi structurez mai bine orarul zilnic, care devenise foarte haotic și îmi pot planifica o posibilă reluare a activității la joburile pe care le am. Nu sunt sigură cum va evolua situația în viitor și dacă aceste măsuri vor avea consecințe pozitive sau negative, dar cred că se vor găsi soluții pentru a ne adapta și a reveni la o normalitate, oricare ar fi aceasta”.
Nicoleta Cîrlig, Olanda
„Deși sunt permise mai multe deplasări, trebuie respectate în continuare recomandările”
„De la 00:00, 3 mai, până la 23:59 pe 17 mai Portugalia a trecut de la stare de urgență la stare de calamitate. Deși sunt permise mai multe deplasări, trebuie respectate în continuare recomandările stabilite de autoritățile sanitare și serviciile de securitate, în special, cele referitoare la păstrarea distanței între oameni de cel puțin 2 m, purtarea măștilor și mănușilor. S-au deschis unitățile comerciale, frizerii, saloane și magazine locale care au intrare directă din stradă și cu o dimensiune limitată la 200 m2. S-au deschis și anumite ghișee de prestare servicii publice și entități ale administrației publice locale. În spațiile publice și private este interzisă intrarea cetățenilor ce nu au mască și mănuși. Mulți angajați au ieșit la muncă, dar cetățenii încă mai sunt îndemnați să-și desfășoare activitatea profesională de la domiciliu (dacă acest lucru este posibil), să se abțină să circule în spațiile și drumurile publice și să stea în casă, cu excepția deplasărilor autorizate. Pentru mine personal e pozitivă trecerea la această stare întrucât se permit plimbările la aer liber, activitățile sportive, deplasările la biblioteci, servicii publice/private și mersul la serviciu”.
Olesea Tanașciuc, Portugalia
„Prietenii mei din alte țări nu înțelegeau de ce aici nu avem măsuri atât de stricte”
„La știri se discută precum că distanța recomandată de cei doi metri ar putea fi redusă, dar autoritățile au spus că guvernul face stoc de măști pentru publicul larg. Personal, în afară de faptul că în prima săptămână am muncit de acasă și de patru săptămâni sunt în șomaj tehnic, plus că am stat la coadă când mergeam după alimente ori medicamente, în Marea Britanie nu am observat măsuri stricte, cum ar fi, de exemplu, formularul pentru a ieși din casă. Sunt în contact permanent cu prieteni din Italia, Franța, Spania, România, țări în care nu se putea de ieșit din casă fără formular, fiindcă în caz contrar primeai amendă. Eu aici puteam ieși să mă plimb o dată pe zi timp de o oră, ori să merg să ajut persoanele fără locuință, fără a prezenta un formular, iar prietenii mei nu au înțeles de ce noi, cei din Marea Britanie, nu avem măsuri atât de stricte, pe când restul Europei – da. Ei bine, Anglia a fost mereu copilul rebel al Europei. Numai datele statistice vor arăta ce țară a gestionat mai bine situația. Însă urmărind cazul Singapore, țara care a eliminat COVID-19 și acum se regăsește cu cele mai multe cazuri… văd un nou val de explozie a pandemiei”.
Mariana Plămădeală, Marea Britanie
„Transportul public este o adevărată bătaie de cap pentru autorități”
„Franța a intrat în carantină din 17 martie, întărind treptat măsurile acesteia. Și iată că la mai bine de o lună, „luminița din capătul tunelului” începe să se vadă. Recent, prim-ministrul Édouard Philippe a venit cu un șir de măsuri de slăbire a carantinei printr-o primă fază, începând cu 11 mai. Dar a anunțat că lumea nu trebuie să se relaxeze înainte de această dată, pentru că dacă cifrele îmbolnăvirilor vor fi nesatisfăcătoare până pe 7 mai data de ieșire din carantină poate fi mutată. Deci, după 11 mai, în Franța vom putea ieși din case fără foaia de deplasare, dar nu mai departe de 100 km de domiciliu, excepție făcând câteva motive bine stabilite, cum ar fi deplasarea pe motiv de serviciu sau urgență familială. Ieșirea din carantină se va face pe regiuni, departamente. Dacă regiunea va fi clasată cu roșu, măsurile vor fi înăsprite. Pentru cele în verde. măsurile de carantină vor fi slăbite. Vor fi redeschise magazinele și piețele, nu și cafenelele și barurile. Vom putea merge în parc. Dar nu și la plajă. Sunt interzise grupurile de mai mult de 10 persoane. Ceremoniile religioase vor fi posibile din doi iunie. Școlile și grădinițele vor fi deschise pe nivele de clase cu cel mult 15 elevi în sală. Iar creșele vor găzdui grupuri de maxim 10 copii. Redeschiderea liceelor urmează să se decidă la sfârșitul lunii mai. Iar universitățile rămân închise până începutul noului an de studii. Lucrul de acasă va fi privilegiat. Guvernul a rugat întreprinderile să mențină cât de mult posibil acest mod de lucru. Vor fi realizate noi orare de muncă pentru a evita aglomerațiile în orele de vârf pentru cei obligați să se deplaseze. Transportul public este o adevărată bătaie de cap pentru autorități. Masca va fi obligatorie în transport. În orele de vârf sunt interzise plimbările cu transportul public, acesta fiind rezervat doar pentru cei ce merg sau se întorc de la muncă. Cât despre programarea vacanței de vară, autoritățile au îndemnat să se mai zăbovească”.
Ecaterina Țurcan-Hacina, Franța
„Aici, pandemia nu a schimbat prea multe”
„În Germania, treptat se redeschid unele instituții. Cred că de lunea viitoare se deschid cel puțin școlile auto și cursurile de limbi străine. În general, pandemia asta pe aici trece tare lejer, fără mari restricții sau amenzi. Se păstrează distanța socială și e recomandat sa porți mască prin transport public sau magazine alimentare. La mine personal, dar și la toți prietenii de aici chiar nu s-au schimbat prea multe. Lumea a continuat să muncească în regim normal, ori și-au primit asistența socială la fel ca și înainte de pandemie”.
Marin Golovatii, Germania
„7 săptămâni de carantină, ca un buton de pauză”
„Vineri, 1 mai, premierul irlandez a anunțat extinderea măsurilor actuale până la data de 18 mai, după care va face un plan pe termen lung de reluare a activității normale a țării, în 5 etape. Fiecare etapă va depinde de succesul precedentei. Viața pre Covid-19 a fost o roată de hamster, fără opțiunea de săritură. Munca, treburile, mai multă muncă, nopțile târzii și diminețile devreme. Repetă. Începând cu 13 martie, cele peste 7 săptămâni de carantină au fost ca un buton de pauză. Între timp, am dezvoltat o rutină teribilă înainte de culcare – verificarea statisticilor despre coronavirus. Primele zile le-am spus părinților că nu putem veni în vizită și i-am sfătuit să rămână acasă, să folosească cât mai des produsele de igienizare și să aibă multă răbdare. Întâlnirile cu familia și prietenii au trecut în online. Colegii de lucru se luptă să se adapteze și ei vieții online. Cazurile penale după două săptămâni se clasează, deoarece Curtea nu mai este dispusă să își asume riscul să le reia. Și cine îi poate acuza? Locurile de muncă se pierd. Proiectele sunt contramandate, unora li se cere să-și elibereze postul de muncă. Lumea s-a întors, literalmente cu susul în jos. Studenții la medicină, absolvind devreme prin ceremonii virtuale, sunt direcționați ca muncitori în prima linie. O fată din școala unde am învățat, cu 4 ani mai mică decât mine e acum în prima linie. Muncitorii din industria transporturilor și a alimentelor, singurii care trebuie să lucreze în această perioadă sunt acum adevărați eroi. Recoltatorii de fructe și legume aduși din Bulgaria au provocat revolta poporului, cărui i se spune că toate intrările și ieșirile din țară sunt interzise. În același timp, pandemia a adus la suprafață o problemă căreia nu i s-a dat importanță anterior – salariile mici ale muncitorilor din domeniul agriculturii. Mama unui prieten își pierde bătălia împotriva cancerului și nu are loc înmormântarea tradițională cu rudele la biserică. Și, în timp ce toate acestea se întâmplă, există și recunoștință, și bunătate: vecinii, care lasă cărți, jocuri de masă și cretă pentru doritori; copiii ieșiți afară cu ambii părinți pe scutere; anunțuri de propunere a ajutorului pentru vecinii în vârstă; medicul nou calificat care colectează iPad-uri pentru pacienții cu Covid. În tot acest haos, ai timp să fii. Ai timp să asculți podcast-uri, să faci yoga, să alergi, să citești romane, să privești ceva pe Netflix. Apare timp pentru a urmări crengile goale ce se transformă zilnic în nunanțe de verde și în floare. E timpul să facem cumpărături (cu mănuși pe mâini) și să gătim de la zero. În cele din urmă, a venit timpul să învăț rețeta de plăcinte a mamei mele. Uneori, dorința mea de normalitate crește și mă gândesc la acel loc din timp în care perioada de acum este în trecut, unde nu sunt atât de îngrijorată, fără vești proaste despre lume și frică de necunoscut. Acolo unde nu mă mai tem de atingerea unui mâner, unde nu mă tem pentru sănătatea celor pe care îi iubesc (și a celor pe care nici măcar nu-i cunosc), pentru cei a căror realitatea este grea și ar putea ajunge și mai grea. Dar, în timp ce îmi las grijile să curgă, mă gândesc că există și ceva frumos în perioada asta, nu? Această discrepanță extremă între haos și calm, în spatele ușilor încuiate. Zilele liniștite acasă, nicio luptă cu acele ceasornicului, tastând, citind cărți, cot la cot. Am voie la această rază de soare în întunericul tuturor?”.
Mariana Verdeș, Irlanda
Deși, mai multe țări vin cu măsuri de relaxare a carantinei, autoritățile recomandă oamenilor să rămână precauți și să respecte recomandările specialiștilor. La nivel mondial, sunt înregistrate peste trei milioane și jumătate cazuri de infecție cu noul tip de coronavirus. Dintre acestea, peste 250 mii s-au soldat cu decese. Alte peste un milion două sute de mii de cazuri au fost recuperate.