Detalii despre copilul de 7 ani, internat după ce a căzut o poartă de fotbal peste el. „Starea se califică ca gravă. Este conștient”
Un copil de 7 ani a fost spitalizat în stare gravă, după ce a căzut o poartă de fotbal peste el, pe un stadion. Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, a scris despre asta pe Facebook.
Copilul a fost transportat din raionul Sîngerei la Institutul Mamei și Copilului, sâmbătă 30 martie, a declarat pentru ZdG, Maxim Cazac, purtătorul de cuvânt al instituției medicale.
„Copilul prezintă mai multe leziuni, preponderent ale vertebrelor cervicale (partea de sus a spatelui, n.r.), un hematom destul de mare. A fost internat în secția de reanimare chirurgicală, unde se află și în prezent sub supraveghere medicală. Starea se califică ca gravă, în continuare. Este conștient”, a declarat reprezentantul Institutului Mamei și Copilului, pentru ZdG.
Ministra Sănătății s-a adresat autorităților locale și instituțiilor de învățământ să verifice siguranța instalării porților de fotbal pe terenurile de sport.
„Către toate autoritățile publice locale, școlile și alte instituții în a căror administrare sunt terenurile sportive, inclusiv de fotbal. Vă rugăm mult să realizați o verificare a siguranței instalării porților de fotbal, pentru a preveni accidentele grave, în special cu implicarea copiilor.
Iarăși copil în stare gravă, 7 anișori, spitalizat la Institutul Mamei și Copilului, peste care a căzut poarta de pe stadion. Da cât se mai poate?!”, a scris Ala Nemerenco.
Nu este primul caz de acest fel. La 1 iunie 2023, un adolescent de 14 ani a decedat, după ce a căzut peste el o poartă, pe un stadion din municipiul Chișinău. Momentul a fost surprins de o cameră de supraveghere.