Principală  —  IMPORTANTE   —   Detalii despre compania din R.…

Detalii despre compania din R. Moldova care a exportat „echipament medical” spre Polonia

Un lot de „echipament medical” a plecat marți, 14 aprilie, de pe Aeroportul Internațional Chișinău spre Polonia. Anunțul făcut de compania aeriană „Ryanair” a provocat nedumerire în R. Moldova, țară în care medicii și spitale se confruntă cu o gravă criză de echipamente.

ZdG a aflat că o asemenea tranzacție a avut loc, iar echipamentul pe care-l vor purta medicii din Polonia a fost produs de o companie de textile din municipiul Bălți, care s-a reprofilat în perioada crizei provocate de coronavirus.

Un avion al companiei „Ryanair” încarcă echipament medical de pe Aeroportul Internațional Chișinău

Marți seara, 14 aprilie 2020. În plină criză provocată de coronavirus, un mesaj postat pe pagina de facebook al companiei aeriene „Ryanair” anunță că un avion al companiei a preluat de pe Aeroportul Internațional Chișinău „echipament medical de protecție” din Moldova pe care-l va livra în Polonia, iar acesta va fi purtat de medicii din spitalele regiunii Mazovia din Polonia.

Toate acestea se întâmplă în timp ce mai mulți lucrătorii medicali din țară, ce luptă împotriva COVID-19, sparg tăcerea și se plâng că nu au suficiente echipamente de protecție pentru a lupta cu coronavirusul de tip nou.

„Unul dintre cei mai mari exportatori de produse textile”

ZdG a stabilit că firma care a exportat lotul de „echipament medical de protecție” este „Miso Textile” SRL și activează la Bălți. Conform informațiilor de pe site-ul companiei, aceasta se declară „unul dintre cei mai mari exportatori de produse textile din Republica Moldova”. Compania a fost fondată în 2010 și are în calitate de fondatori o firmă din Turcia, ONGAN TEKSTIL SANAYI VE DIŞ TICARET ANONIM ŞIRKETI (97,37%) și pe cetățeanul turc ERDOGAN SUAT (2,62%).

Muncitorii companiei „Miso Textile”

Conform informațiilor de pe site-ul său, Compania „Miso Textile” este specializată în fabricarea huselor pentru mobilă moale. „Produsele finite „Miso Textile”, fabricate în orașul Bălți, ajung în state precum Germania, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Canada, China, Federația Rusă. De la deschiderea fabricii, numărul persoanelor angajate s-a majorat de la 90 de persoane în 2010, la 544 de persoane în anul 2018, acesta fiind în continuă creștere”, se precizează pe site-ul firmei.

Solicitați de ZdG, reprezentanții companiei au precizat că vor oferi răspunsuri la întrebările ZdG prin email, după ce am încercat în ultimele ore să discutăm cu mai mulți reprezentanți ai companiei la telefon. Aceștia au tot amânat însă oferirea unui răspuns.

Anterior, un reprezentant al companiei a menționat pentru ZdG că firma „s-a reprofilat” în perioada provocată de coronavirus și că marfa exportată nu este, de fapt, „echipament medical steril”, așa cum se vehicula, ci salopete.

Pentru TV8.md, Andrian Țeruș directorul executiv al firmei a precizat, la fel, că echipamentul nu este, în sine, unul medical. „Înțeleg agitația care s-a format în contextul epidemiei de COVID-19, dar acestea nu sunt echipamente de protecție medicale, ci de uz general, care pot fi folosite în diverse domenii, de la dezinfectări până la munca în saloane auto. Noi avem un singur tip de produs, care este o husă din polipropilen și se îmbracă deasupra hainelor și este impermeabilă. Un fel de combinezoane de unică folosință care se aruncă după ce se fac anumite operațiuni. Nu sunt sterile, lucru care se indică direct pe ambalaj. Dacă ele pot fi folosite acum în activități de dezinfectare este foarte bine”, a explicat Andrian Țeruș, solicitat de TV8.

Noi singuri am căutat clienți în afară. Sunt solicitările clienților. Ei ne indică de unde să cumpărăm materia primă, noi producem aceste combinezoane și le exportăm”, a adăugat directorul executiv al companiei. Acesta a precizat că firma este gata să livreze astfel de combinezoane și pe piața internă, dacă ele vor fi solicitate și în cantitatea în care va fi necesar, iar primul lot de 1000 de bucăți va fi livrat joi, 16 aprilie, ca donație, pentru instituțiile medicale, conform unei înțelegeri pe care ar fi avut-o anterior cu autoritățile, scrie tv8.md.

Între timp, și premierul Ion Chicu a publicat un comentariu la acest subiect.

„Sper să ajungem (și sunt sigur că vom ajunge), la ziua, când vom fi în stare să ajutăm țările din Uniunea Europeană cu echipament medical…Între timp, încărcăm cu ZIL-ul cutii de carton cu salopete cusute de antreprenori la Bălți. Este operațiune de export, de care avem sute în fiecare zi. Pentru care nu este necesar nici o autorizare a CSE, deoarece nici zborurile cargo și nici exportul comercial al salopetelor respective nu este restricționat. Companiile din sectorul textilelor din RM s-au reorientat rapid și confecționează zeci de mii de salopete, pe care le vînd. Inclusiv – la export. Din această activitate ele achită salarii și impozite. Respect și admirație pentru aceste companii!Nu am interzis exportul acestor salopete, numite de unii ”utilaj medical”, deoarece de la bun început am avut ofertă suficientă pe piața internă. Mai prost am stat cu măștile cu respiratoare și vizierele – interzise spre export. Încurajez antreprenorii autohtoni să producă cît mai multe salopete de acest gen, or exportul lor masiv este benefic pentru țară”, a precizat premierul.

Deputatul Blocului ACUM Igor Grosu a depus un demers în adresa Procuraturii Generale la acest subiect.

„Ca și mulți dintre dvs am rămas cumva uimit la știrea, precum că Republica Moldova exportă materiale de protecție pe timp de pandemie. Că întreprinderile noastre sunt bune la confecționarea materialelor de protecție medicale este un lucru lăudabil. Dar dorim să înțelegem cu toții un lucru simplu, cum se face că pentru medicii noștri și lucrătorii medicali procurăm, la bani grei, materiale de protecției de peste mari și țări, în timp ce noi exportăm? Am expediat astazi în adresa președintelui Comisiei pentru situații excepționale și Procurorului General câte o scrisoarea cu câteva întrebări”, a scris Grosu.

În dimineața zilei de miercuri, 15 aprilie, consiliera Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS), Cristina Stratulat declara pentru Ziarul de Gardă că ministerul nu cunoaște despre transportul cu „echipament medical” care a plecat din Moldova spre Polonia.

„Din informațiile primite de la reprezentanții Serviciului Vamal, este vorba despre o companie care coase salopete de protecție și au exportat un lot de circa 5000 de salopete de protecție. Mai multe detalii nu am. Probabil Serviciul Vamal ar putea spune detalii”, menționa Cristina Stratulat.

,,Dacă R. Moldova are așa mușchi mari și făcea donație, atunci R. Moldova se lăuda singură, fără Ryan Air”

Serviciul Vamal al R. Moldova nu a putut să ne ofere mai multe detalii, redirecționându-ne către consilierul prim-ministrului, Vitalie Dragancea. Nici Guvernul nu cunoștea despre faptul că țara noastră exportă echipament medical spre Polonia.

,,Dacă Republica Moldova decide să doneze ceva, cuiva, atunci veți vedea aceasta prin hotărâre de Guvern sau prin deciziile Comisiei Situației Excepționale. Nu știm cine acolo și ce face. Eu cred că această companie trebuie contactată de dumneavoastră și să nu vă arate poze, dar să vă prezinte acte. Orice produs are acte de însoțire, fie că este expediatorul sau beneficiarul. Dacă R. Moldova are așa mușchi mari și făcea donație, atunci R. Moldova se lăuda singură, fără Ryan Air. Guvernul nu cunoaște nimic depre aceasta. Este un fals”, ne comunica consilierul premierului, Vitalie Dragancea.