Deputatul Adrian Băluțel, numit în funcția de secretar de stat în cadrul Cancelariei de stat
Deputatul Adrian Băluțel a fost numit în funcția se secretar de stat în cadrul Cancelariei de stat, responsabil pe monitorizarea realizării obiectivelor prioritare de dezvoltare. Decizia a fost aprobată în cadrul ședinței Guvernului din 23 noiembrie.
„Am realizat, sub conducerea domnului Udrea, reorganizarea Cancelariei, pentru o mai bună interacțiune între Guvern și Parlament, inclusiv pe prioritățile majore de dezvoltare a țării, nu doar pe procedura de transmitere a actelor normative. În conceptul acestei reorganizări avem o funcție de secretar de stat, în cadrul Cancelariei de stat, care va fi responsabil pe monitorizarea realizării obiectivelor prioritare de dezvoltare, relația cu toate teritoriile, relațiile cu cetățenii Propun pentru această funcție candidatura domnului Băluțel”, a declarat prim-ministra Natalia Gavrilița în cadul ședinței Guvernului din 23 noiembrie.
Adrian Băluțel este deputat în Parlamentul R. Moldova la primul mandat, membru al fracțiunii Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS). În primăvara anului 2022 a fost ales vicepreședinte al PAS.
Până la ocupa funcția de deputat, Adrian Băluțel a fost consilier în cabinetul vicepreședintelui Parlamentului, Mihail Popșoi, și el deputat PAS. Anterior, în 2019, a fost și secretar de stat la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării în guvernul condus de Maia Sandu.
Potrivit declarației de avere și interese personale, în anul 2021, Adrian Băluțel a ridicat pentru cinci luni de activitate în funcția de deputat un salariu total 131 609 de lei. De asemenea, Familia Băluțel declară că are în proprietate un automobil Toyota Auris, fabricată în 2012 și cumpărată în 2018 cu 6 mii de euro, v