Principală  —  IMPORTANTE   —   Decis! Se permite accesul în…

Decis! Se permite accesul în cimitirele din Chișinău

Foto-simbol

După ședința Comisiei extraordinare pentru sănătate publică a municipiului Chișinău, s-a decis permiterea accesului în cimitirele din capitală, începând cu ziua de mâine, 9 mai. Oamenii vor avea acces în cimitire până la ora 17:00. Un anunț în acest sens, a fost făcut astăzi, de primarul general, Ion Ceban.

„Se permite, începând cu ziua de mâine, accesul în toate cimitirele din municipiu, până la ora 17:00, cu portul obligatoriu al măștilor de protecție, cu evitarea aglomerațiilor, păstrarea distanței fizice și interzicerea consumului de produse alimentare sau băuturilor alcoolice.

Solicităm suportul Ministerului Afacerilor Interne și Inspectoratului General de Carabineri pentru controlul regulilor de sănătate publică și de prevenire a răspândirii infecției de tip nou COVID-19 pe teritoriul municipiului Chișinău”, a anunțat Ceban.

Totodată, edilul a menționat că nu va fi pus la dispoziție transport public suplimentar la cel care circulă obișnuit.

Decizia autorităților vine în urma mai multor solicitări, inclusiv din partea Mitropolitului Vladimir.

Mitropolitul Vladimir i-a adresat miercuri, 5 mai, o scrisoare primarului general al Capitalei, Ion Ceban, prin care roagă autoritățile municipale să permită organizarea Paștelui Blajinilor în cimitirele din municipiul Chișinău.

În scrisoarea formulată, Mitropolitul invocă mai multe motive în susținerea cererii făcute către autorități.

Intervenim cu rugămintea de a permite desfășurarea Paștilor Blajinilor în cimitirele municipiului Chișinău invocând motivele:

  • Deja al doilea an consecutiv credincioșii nu se bucură de acest praznic pentru pomenirea adormiților.
  • Numeroși credincioși au decedat în ultimul an și apropiații au posibilitatea de a săvârși rugăciuni de pomenire de obște.
  • Numărul persoanelor contaminate cu Covid-19 este într-o constantă și evidentă descreștere.
  • Majoritatea creștinilor s-au conformat și respectă prevederile impuse de autorități privind prevenirea și răspândirea virusului de tip nou.
  • Ceremoniile religioase se desfășoară în aer liber, iar mormintele sunt poziționate la distanță mai mare de 1.5 – 2 metri.
  • O bună parte dintre creștini au plecat la cimitirele din alte zone, iar autoritățile bisericești îndeamnă să meargă în grupuri restrânse și să se abțină de la mese de pomenire în locurile publice.
  • Unele Comisiei pentru situații excepționale din alte regiuni ale Republicii deja și-au revăzut deciziile, permițând credincioșilor să viziteze cimitirele în zilele de 9 și 10 mai. Vă asigurăm de toată deschiderea și colaborare în vederea bunei desfășurării a celei mai importante zile de pomenire a celor apăsați pe meleagurile noastre”, notează Mitropolitul în scrisoare.

După ce Mitropolitul Vladimir i-a adresat o scrisoare primarului general al capitalei, Ion Ceban, și Ludmila Boțan, directoarea întreprinderii municipale „Combinatul Servicii Funerare”, a venit cu precizări în aces sens.

Boțan a spus că în situația pandemică din R. Moldova, organizarea și desfășurarea sărbătorii Paștele Blajinilor este „un pericol major, real și iminent pentru sănătatea chișinăuienilor și nu doar, îndeosebi pentru populația vârstnică, care în esență reprezintă cea mai înaltă rată de vizitatori”.