De ce a fost externat deținutul Pruteanu, care are COVID-19, de la Institutul de Medicină Urgentă

Deținutul Oleg Pruteanu, alias Borman, a fost externat de la Institutul de Medicină Urgentă (IMU) și transferat la spitalul din penitenciar. Potrivit reprezentanților IMU și Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), starea acestuia de sănătate a evoluat spre bine și a fost transferat deoarece „nu mai are nevoie de terapie intensivă”.
„S-au făcut radiografiile și deja este mare diferență față de atunci când a fost internat, adică el se simte mult mai bine, nu mai necesită terapie intensivă, mască cu oxigen, de aceea el a fost externat, dus la spitalul penitenciarului, pentru că infecția încă nu a trecut, urmează tratamentul”, a declarat pentru ZdG ofițera de presă a IMU, Dorina Arsene.
Oleg Pantea, reprezentant al ANP, ne-a comunicat că la spitalul Penitenciarului „Pruncul” există epidemiolog, care supraveghează starea de sănătate a lui Pruteanu.
„Dacă a fost transferat la spitalul din penitenciar, bineînțeles că se simte mai bine”, a precizat el pentru ZdG.
Avocata deținutului, Alla Raevschi, nu a răspuns la telefon. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, aceasta a notat că nu au fost înregistrate „semne de îmbunătățire”. Potrivit apărătoarei, „situația nu s-a schimbat”.
Oleg Pruteanu fusese internat la IMU la 11 iulie.
Pruteanu este acuzat de organizarea și gestionarea unei filiere de traficare a drogurilor din Spania în Federația Rusă.
Conform informațiilor ANP, în rândul deținuților au fost înregistrate două cazuri de COVID-19.