Date de la Poliția de Frontieră: numărul de cetățeni ai Federației Ruse care au intrat în R. Moldova după ce Putin a anunțat „mobilizare parțială” este mai mic decât în aceeași perioadă a anului trecut
Potrivit Poliției de Frontieră a R. Moldova, în ultimele șapte zile, în punctele de trecere a frontierei de stat au fost înregistrate 382 430 de traversări persoane, un număr mai mare fiind consemnat pe sensul de ieșire din țară.
Cei mai mulți călători, conform datelor oferite de Poliția de Frontieră cu privire la cetățenia acestora, aproape 160 de mii, au fost cetățeni ai R. Moldova, pe când cel mai mic număr de călători – circa 2 600 de traversări, dețin cetățenia Federației Ruse, cu circa șase mii de treceri mai puține decât anul trecut.
Astfel, în topul călătorilor care au traversat cel mai des frontiera de stat sunt cetățenii R. Moldova – 159 792 de traversări, dintre care 79 696 pe sensul de intrare în țară, urmați de cetățenii Ucrainei – 96 112 traversări, dintre care 48 279 pe intrare în țară, cetățenii României – 92 010 traversări, dintre care 44 289 pe intrare în țară, cetățenii Israelului – 13 273 de traversări, dintre care 6 493 pe intrare în R. Moldova, și cetățenii Federației Ruse – 2 676 de traversări, dintre care 1 360 pe sensul de intrare în țară.
În comparație cu aceeași perioadă a anului 2021, an pandemic, cu restricții de circulație, numărul de treceri ale frontierei de stat a constituit aproximativ 215 mii de traversări persoane, cu peste 167 de mii de traversări mai puțin. La fel, pe sensul de ieșire din R. Moldova fiind un număr mai mare – 110 884 de traversări.
Jumătate din totalul de treceri înregistrate în aceeași perioadă a anului trecut au fost ale cetățenilor moldoveni – 105 242 traversări (52 307 intrare în R. Moldova), cetățenii români – 71 341 traversări (33 731 intrare), cetățenii Ucrainei – 16 938 traversări (8 471 intrare RM), cetățenii Rusiei – 8 754 traversări (3 825 intrare în RM) și cetățenii Bulgariei – 2 255 traversări (1 096 intrare în RM).
„Ținem să amintim despre faptul că după data de 24 februarie 2022, odată cu instituirea situației de urgență legată de război în imediata apropiere de frontiera de stat a Republicii Moldova, la intrarea în țară toți cetățenii străini trec un control special, în contextul excluderii riscurilor de securitate”, se arată într-un comunicat al Poliției de Frontieră.
După ce președintele rus Vladimir Putin a anunțat pe 21 septembrie 2022 despre mobilizarea parțială în Rusia, mulți ruși au părăsit țara, iar alții încă încearcă să o părăsească, de frică să nu fie trimiși pe frontul din Ucraina.
- Rușii cumpără bilete în străinătate după anunțul președintelui privind mobilizarea parțială
- Rușii trec granița pe jos în Georgia pentru a scăpa de mobilizarea anunțată de Putin
Președintele rus Vladimir Putin a anunțat începerea unei „operațiuni militare speciale” în Ucraina, în primele ore ale zilei de 24 februarie. De atunci, sute de sate și orașe din Ucraina au fost distruse de rachetele rușilor, iar sute de mii de oameni au fost nevoiți să-și părăsească casele pentru a se salva din calea războiului.