Danemarca va anunța un nou ajutor financiar pentru R. Moldova, în valoare de peste 9 milioane euro
Subsecretarul pentru Politici de Dezvoltare al Ministerului Afacerilor Externe al Danemarcei, Ole Thonke, vizitează R. Moldova în perioada 16-17 septembrie pentru a participa în cadrul celei de-a cincea Conferințe Ministeriale a Platformei de Parteneriat pentru Moldova.
Oficialul va anunța un nou sprijin financiar pentru R. Moldova în valoare de 9,4 milioane de euro pentru următoarele domenii:
- 2,7 milioane de euro pentru eficiența energetică
- 2,7 milioane de euro pentru combaterea dezinformării
- 2 milioane de euro pentru capacitarea sectorului de securitate
- 1,3 milioane de euro pentru suportul electoral
- 700 000 de euro pentru domeniul egalității de gen
Conform unui comunicat de presă emis de Ambasadă, noua asistență evidențiază sprijinul de durată al Danemarcei pentru democrația și stabilitatea din R. Moldova pe parcursul integrării țării în Uniunea Europeană. Asistența anunțată complementează suportul existent în țară. Astfel, programele daneze active în R. Moldova au o valoare totală de peste 40 de milioane euro.
„Sunt impresionat de progresul înregistrat până la momentul actual și de eforturile intense din partea Moldovei pentru a deveni stat membru al Uniunii Europene,” menționează subsecretarul. „Acum, mai mult ca niciodată, este important să consolidăm reziliența, securitatea și stabilitatea în Moldova. Asistența din partea Danemarcei va consolida cooperarea în domeniile prioritare în strânsă colaborare cu autoritățile și organizațiile societății civile din Moldova”.
R. Moldova găzduiește marți, 17 septembrie, cea de-a cincea ediție a Platformei de Parteneriat pentru Moldova, inițiată de România, Germania și Franța. Evenimentul se va desfășura sub patronajul prim-ministrului Dorin Recean și va reuni peste 65 de delegați – miniștri, viceminiștri, secretari de stat ai ministerelor de externe din statele partenere, reprezentanți ai corpului diplomatic și ai organizațiilor internaționale.
Despre prioritățile de dezvoltare a țării pe termen mediu și lung și proiectele planificate pentru îmbunătățirea calității vieții oamenilor, la eveniment, vor vorbi președinta Maia Sandu și premierul Dorin Recean.
De asemenea, pe parcursul zilei, discuțiile se vor axa pe rezultatele și necesitățile identificate în cadrul celor 4 grupuri de lucru: Justiție, anticorupție și securitate; Energie, eficiență energetică și mediu; Dezvoltarea economică durabilă și infrastructura strategică; Reforma administrației publice și managementul finanțelor publice.