UPDATE Cutremur în Vrancea, resimțit și în R. Moldova
Un cutremur cu magnitudinea de 5.4 grade a fost înregistrat în dimineața zilei de joi, 3 noiembrie în Vrancea, România. Cutremurul s-a resimțit puternic și în R. Moldova.
Inițial, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) din România a transmis că în ziua de 03.11.2022, 06:50:27 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur semnificativ cu magnitudinea ML 5.2, la adâncimea de 140 km.
Ulterior, INCDFP a rectificat magnitudinea cutremului și a anunțat că în ziua de 03.11.2022, 06:50:25 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur semnificativ cu magnitudinea ML 5.4, la adâncimea de 148.8 km.
Cutremurul s-a produs la 72 km NE de Ploiești, 73 km E de Brașov, 117 km V de Brăila, 120 km V de Galați, 122 km N de București, 123 km S de Bacău, 148 km NE de Pitești, 187 km N de Ruse, 187 km E de Sibiu, 203 km SV de Iași.
În R. Moldova, până la ora 08.40, nicio instituție a statului nu a anunțat magnitudinea cutremurului înregistrat pe teritoriul țării noastre. În R. Moldova, ultimul cutremur înregistrat de Institutul de Geologie și Seismologie, conform informațiilor de pe site-ul instituției a avut loc pe 2 noiembrie, la ora 4.22 dimineața.