Cursă aeriană directă spre Atena și zboruri mai multe spre Londra. Anunțurile Aeroportului Internațional Chișinău
Începând cu 2 noiembrie curent, compania aeriană greacă Aegean Airlines lansează cursa directă Chișinău – Atena, cu o frecvență de două ori pe săptămână, în fiecare zi de marți și vineri, se spune într-un anunț al Aeroportului Internațional Chișinău. Totodată, operatorul aerian HiSky și-a mărit frecvența zborurilor spre Londra.
„Vom putea călători mai ușor pentru turism sau afaceri, iar moldovenii stabiliți în Republica Elenă vor putea călători mai des acasă să își revadă familiile”, a scris președinta Maia Sandu pe facebook. Sandu mai spune că a discutat cu autoritățile elene despre necesitatea unei curse aeriene directe între R. Moldova și Grecia în timpul recentei vizite la Atena.
Aegean Airlines este cea mai mare companie aeriană din Grecia. Aceasta operează zboruri din/către 117 aeroporturi din 46 țări, se mai spune în comunicatul Aeroportului.
Printr-un alt anunț, publicat pe 1 septembrie, Aeroportul Internațional Chișinău a comunicat că „se dublează frecvența zborurilor pe conexiunea Chișinău – London Stansted Airport, din 25 septembrie, curent, operată de compania aeriană HiSky”.
Zborurile vor fi realizate în fiecare zi de marți, joi și duminică.