Cum președintele NU a anulat legea „miliardului furat” și ce prevede proiectul de „reducere” a datoriei puse pe umerii cetățenilor
Deputații au votat în ambele lecturi mecanismul propus anterior de președintelui Igor Dodon pentru „a reduce” datoria miliardului furat. Proiectul prevede instituirea unui nou mod de alocare a profitului disponibil pentru distribuire al Băncii Naționale a Moldovei (BNM) la venitul bugetului de stat. Inițiativa a fost criticată de opoziția parlamentară, care a calificat-o ca fiind una politică și care nu are niciun efect asupra recuperării sau anulării legii miliardului furat, așa cum promitea Igor Dodon în campania electorală. De cealaltă parte, socialiștii prezintă votarea acestui proiect ca pe o promisiune realizată de către șeful statului.
Ce prevede proiectul aprobat de Parlament
„Am discutat anterior ca sumele bănești care au fost puse pe spatele cetățenilor în urma furtului miliardului, să le excludem total sau să le reducem. La această etapă am găsit mecanismele necesare pentru a reduce această povară cu 5 – 6 miliarde de lei, adică cu 25% – 30%. Proiectul a fost discutat și cu partenerii noștri externi, cu FMI”, declara la începutul lunii februarie președintele Igor Dodon, deși anterior declarase în repetate rânduri că va anula legea „miliardului furat”, care pune miliardul pe umerii moldovenilor.
Potrivit proiectului aprobat de Parlament, dacă capitalul statutar constituie mai puţin de 4,0% din totalul obligaţiunilor monetare ale Băncii Naţionale, profitul disponibil pentru distribuire va fi alocat în întregime pentru majorarea capitalului statutar al instituției. Dacă capitalul statutar constituie de la 4,0% până la 10,0%, din totalul obligaţiunilor monetare ale Băncii Naţionale, 50% din profitul disponibil pentru distribuire va fi alocat la majorarea capitalului statutar, iar 50% – la venitul bugetului de stat. Dacă capitalul statutar constituie mai mult de 10,0% din totalul obligaţiunilor monetare ale BNM, profitul disponibil pentru distribuire va fi transferat în întregime la venitul bugetului de stat.
Blocul ACUM: Este un proiect politic al președintelui Dodon
Deputații din Blocul ACUM au declarat că proiectul propus de președinte este unul politic și nu atinge scopul de a recupera banii din miliardul furat.
„Este un proiect politic al președintelui Igor Dodon care încearcă din răsputeri să arate de ce timp de patru ani nu a putut anula legea miliardului. În realitate însă nici nu s-a încercat. Proiectul are țintă electorală”, a precizat vicepreședintele Parlamentului, Alexandru Slusari.
„Acesta nu este un proiect care aduce miliardul înapoi, așa cum ați promis în campania electorală. Miliardul rămâne furat și nerecuperat”, a adăugat și deputatul PAS, Dumitru Alaiba.
„Ne-am gândit că va fi un proiect tehnic prin care Guvernul încearcă să ușureze presiunea asupra bugetului. Președintele Dodon a vrut însă să transforme acest proiect într-o mare realizare și ambalare de recuperare a miliardului”, a declarat de la tribuna Parlamentului și președintele fracțiunii PAS, Igor Grosu.
Cum au prezentat socialiștii această „realizare”
Deși în cadrul ședinței Parlamentului ministrul Finanțelor, Sergiu Pușcuța, a precizat că prin acest proiect nu se anulează și nici nu se recuperează miliardul furat, lucru reiterat ulterior și de vicepreședintele Parlamentului, Vlad Batrâncea, PSRM au prezentat votarea proiectului ca pe o anulare a legii „miliardului furat”, iar comunicatul plasat pe pagina partidului a fost intitulat: „Inițiativa președintelui de a scoate povara miliardului furat de pe umerii cetățenilor, votată în Parlament”.
Votarea proiectului este prezentată ca pe o mare realizare și de către deputatul socialist Corneliu Furculiță:
„Scoaterea acestei datorii de pe spatele cetățenilor a fost o promisiune mai veche a președintelui Igor Dodon, dar și a Partidului Socialiștilor. Am promis, am realizat! Este doar un prim pas pentru scoaterea integrală a acestei datorii de pe spatele acestui popor”, a scris Furculiță pe pagina sa de Facebook.
În campania electorală pentru scrutinul prezidențial din 2016, Igor Dodon declara că una dintre prioritățile lui, în cazul în care va ajunge președinte al R. Moldova, este anularea „Legii miliardului”.
Deși, președintele Igor Dodon declara că va anula legea „miliardului furat”, după 4 ani de mandat în calitate de președinte al R. Moldova, acest lucru încă nu s-a întâmplat.
Expert: Banii sunt puși dintr-un buzunar în altul
Directorul executiv al centrului Expert-Grup, Adrian Lupușor, consideră că inițiativa președintelui Igor Dodon de „a reduce” datoria miliardului furat prin realocarea profitului Băncii Naționale a Moldovei (BNM) în bugetul stat, vine în contradicție cu principiile de independență a băncilor centrale și are implicații importante asupra cadrului de stabilitate macro-financiară în țară. Totodată, potrivit expertului, inițiativa șefului statului nu poate soluționa problema lipsei progresului în procesul de investigare a dosarului privind furtul miliardului.
În concluzie, potrivit lui Adrian Lupușor, inițiativa președintelui poate fi catalogată drept o încercare de a camufla lipsa de progres real pe marginea investigării furtului miliardului,
„Este important ca politicienii să se focuseze pe miezul problemei și să renunțe la atentatele în adresa independenței autorității monetare. Este adevărat că, cel mai probabil, BNM poartă o bună parte din vină pentru fraudele comise în contextul „furtului miliardului”. Însă este rolul sistemului de justiție să identifice și să traga la raspundere cei vinovați, și nu al politicienilor, Guvernului sau Președinției”, conchide expertul.
Anterior și alți experți au privit critic propunerea anunțată de Igor Dodon, menționând că mecanismul propus pentru „a reduce” datoria miliardului furat nu este o noutate pentru R. Moldova. În opinia experților economici, soluția propusă de șeful statului va reduce din independența și imaginea BNM și ar putea comporta anumite riscuri în cazul unei eventuale crize.