Principală  —  IMPORTANTE   —   Cum explică prim-ministrul Dorin Recean…

Cum explică prim-ministrul Dorin Recean necesitatea majorării salariilor pentru 1300 de angajați ai administrației publice centrale

Sursa foto: Captură Privesc.eu

Prim-ministrul Dorin Recean, care participă vineri, 9 iunie, la ședința Parlamentului, a oferit explicații cu privire la creșterea salarială pentru unele categorii de bugetari din administrația publică centrală, pentru care statul va cheltui aproape 90 de milioane de lei.

Premierul Recean a declarat că problema salarizării este peste tot în administrația publică din R. Moldova, inclusiv în economie și că funcționarii publici, inclusiv miniștrii trebuie să aibă „salarii cât de cât normale”.

„Într-adevăr cu acest subiect s-a speculat. Am să repet, această majorare îi privește pe 1300 de persoane din administrația publică centrală a statului. Vreau să înțelegem cu toții că avem nevoie de o administrație publică care are capacitate administrativă eficientă. Este vorba despre faptul că noi trebuie să avem salarii cât de cât normale, pentru că până acum în Guvern, în administrația publică sunt cele mai mici salarii. Cred că noi nu putem continua așa. Noi avem obligația să creștem gradual la toată lumea salariile și avem obligația acestor investiții în salarizare care să genereze și mai multe venituri, să genereze capacitatea R. Moldova de a adera la UE, de a negocia proiecte de asistență, proiecte investiționale. Repet, noi trebuie să avem salarii cât de cât normale.

Problema salarizării este peste tot în administrația publică din R. Moldova, inclusiv în economie. Noi în administrația publică trebuie să atragem resurse competente, resurse care să vină și să lucreze 24/24 pentru cetățenii R. Moldova. Am zis că valoare acestei creșteri pentru 1300 de persoane este de 86 milioane de lei (…). Vreau să remarc că anvelopa salarială în administrația publică centrală nu se va mări. Ea va rămâne aceeași. În această anvelopă, acești 86 milioane de lei vor fi utilizați pentru creșterea salarială pentru cele 1300 de persoane pe care le-am menționat”, a explicat Dorin Recean.

Șeful Cabinetului de miniștri a prezentat vineri, 9 iunie, în plenul Parlamentului proiectul de lege privind modificările la Legea bugetului de stat pentru anul 2023 și la Legea privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar.

Din 1 iunie 2023, circa 1 300 de angajați ai administrației publice centrale, inclusiv miniștrii, ar urma să beneficieze de salarii mai mari. Cabinetul de miniștri a aprobat, pe 31 mai, mai multe modificări la Legea bugetului de stat pentru anul 2023 și la Legea privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar. Astfel, în urma modificărilor aprobate, veniturile și cheltuielile bugetului de stat urmează să fie majorate cu 1,4 miliarde de lei.

De asemenea, rectificarea bugetară presupune și creșterea salarială pentru unele categorii de bugetari din administrația publică centrală. Statul va cheltui pentru aceste majorări aproape 90 de milioane de lei.

Astfel, pentru calcularea, începând cu 1 iunie 2023, a salariilor viceprimminiștrilor, miniștrilor, agenților guvernamentali și a secretarului general al Guvernului, în conformitate cu prevederile Legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, a fost aprobată valoarea de referință în mărime de 3 600 de lei. La emisiunea „Rezoomat” de la Rlive, ministra Finanțelor, Veronica Sirețeanu, a declarat că salariul unui ministru urmează să ajungă aproape la 50 de mii de lei.