Cum am născut în Italia. De trei ori

Am devenit mamă, de trei ori într-un spital universitar din oraşul Verona, Italia. Prima naştere pentru toate mamele e grea, pentru că în afară de dureri, se mai adaugă şi frica pentru tot ce e necunoscut. La mine, mai era şi frica să nu fiu înţeleasă, sau să nu cumva să înţeleg ceva greşit de la doctori şi să nu fac ceea ce-mi cer. Eram de puţin timp aici, limba nu o cunoşteam bine.

M-am simţit în siguranţă de fiecare dată pentru că profesionalismul, liniştea, încrederea, pe care o transmite personalul medical pacientelor a fost indiscutabilă, chiar de la primele controale. Am plătit câteva analize la sfârşit de sarcină (nici 100 €), restul cheltuielilor prestaţiilor medicale au fost gratuite, acoperite de către stat. Au fost toate trei naşteri naturale, cu multe ore de travaliu în care m-am simţit bine, nu am fost insultată când ţipam cât mă ţineau plămânii, nu mi s-a reproşat că am murdărit ceaşafurile sau că am vomitat, dimpotrivă –  eram încurajată să cer ce vreau şi să fac cum vreau, pentru că aşa este normal.

Doctorul personal putea să aducă ceva de băut, să te ajute sa-ţi schimbi poziţia, să te ducă la baie sau în duş. În sala de travaliu erau 3 persoane non-stop cu mine, iar soţul a fost şi el alături de fiecare dată. În timpul unui travaliu una dintre surorile medicale avea un parfum foarte înţepător pentru mine în acel moment. I-am zis, cu toată ruşinea, că îmi vine să vomit când se apropie de mine. Şi-a cerut scuze şi a mers şi şi-a schimbat halatul, iar în câteva minute era din nou lângă mine.

În timpul naşterii, erau mai multe persoane pentru că în afară de cele ce erau prezente din perioada travaliului, se mai adăugau câteva din secţia neonatală care preluau nou-născutul, îi faceau băiţă, îl îmbrăcau şi ajutau mama chiar din primele clipe ale vieţi să-l alăpteze. Apoi, transportau mama într-un scaun cu rotile până în camera ei.

După naştere, în fiecare dimineaţă pe la 10:00 toate mamele şi pruncii erau vizitaţi de doctori, plus o echipă din câţiva studenţi cu scopul de a afla starea generală a mamelor şi a pruncilor, asta pentru că pentru că spitalul era universitar .

În restul zilei, aveam alături surorile medicale şi neonatologii, care erau prezenţi de câte ori apăsam pe butonul de lângă pat, în afară de programul pe care îl aveau.