Culisele achiziției de echipament de protecție pentru medicii din prima linie: compania care a semnat un contract de 36 de milioane de lei
Centrul pentru achiziții publice centralizate în sănătate (CAPCS) a cumpărat 200 de mii de ecrane de protecție și 500 de mii de respiratoare cu filtru (măști KN95/FFP2) în contextul pandemiei de COVID-19. Acestea au fost achiziționate prin negociere directă, fără licitație publică, după ce, pe 13 martie, CAPCS a emis o circulară prin care informa agenții economici despre intenția de a achiziționa, în regim de urgență, milioane de mănuși, măști și alte echipamente de protecție pentru personalul medical.
Ecranele de protecție cumpărate reprezintă doar 10% din cantitatea de care CAPCS a anunțat că are nevoie, iar respiratoarele cu filtru – 25% din cantitatea de astfel de echipamente de protecție de care are nevoie sistemul de sănătate în prezent.
Pe 13 martie CAPCS a solicitat agenților economici să prezinte informații referitor la posibilitatea de a livra în termen de o zi de la semnarea contractului 1,9 milioane de ecrane de protecție și 1,9 milioane de respiratoare cu filtru. Respectiv, în rezultatul negocierii fără publicare prealabilă a unui anunț de participare, câștigător al achiziției a fost desemnat „Lismedfarm” SRL, fiind singurul agent economic care a depus oferte.
Au fost semnate două contracte în valoare totală de 36 de milioane de lei. În baza primului contract, „Lismedfarm” SRL va livra 200 de mii de ecrane de protecție, produse de compania Anji SPENQ Industrial Co Ltd. din China, la un preț de 55,14 lei pentru o unitate. Al doilea contract, presupune livrarea a 500 de mii de respiratoare cu filtru de particule KN95/FFP2, produse de aceeași companie din China, la un preț de 50 de lei per bucată.
„Lismedfarm” SRL activează din 2001 pe piața din Republica Moldova, fiind una dintre companiile care semnează anual contracte de milioane de lei cu instituțiile statului pentru livrarea de medicamente și dispozitive medicale. Potrivit informațiilor de pe pagina companiei aceasta este „în timpul prezent una dintre cele mai mari companii specializate în importul și comercializarea angro de medicamente, dispozitive medicale și recipiente de colectare a materialelor reciclabile” și are printre clienți peste 350 de instituții medicale din țară. Fondatoare și administratoare a companiei este Ecaterina Chitic.
FOTO: FB
Contactată de Ziarul de Gardă, administratoarea „Lismedfarm” SRL spune că în acest moment compania nu are în stoc ecrane de protecție și respiratoare, iar procedura de importare din China este una complicată în condițiile pandemiei, în timp ce prețul pentru aceste echipamente a crescut.
Potrivit Ecaterinei Chitic, compania a comandat producătorului din China 10 mii de ecrane de protecție și 20 de mii de respiratoare încă la 24 martie, înainte de a fi desemnată câștigătoare, iar abia luni ar urma să fie perfectate actele la vama din China, după care transportatorul, timp de 3-5 zile, va aduce marfa în Republica Moldova. Între timp, spune administratoarea „Lismedfarm” SRL, este negociat contractul cu CAPCS, pentru ca să fie exclusă penalitatea pentru întârzierea livrării mărfii, întârziere inevitabilă în condițiile pandemiei, dar și anulată taxa de stat.
„A fost desfășurată procedura de negociere. Din câte cunosc, noi am fost singura companie care a avut oferte pentru măști de protecție și respiratoare cu filtru. Pe de o parte, avem o situație excepțională, iar pe de altă parte, există legea, de aceea după ce CAPCS a confirmat oficial intenția de a cumpăra ecrane de protecție și respiratoare cu filtru FFP2 am purces la etapa semnării contractului. Suma contractului este destul de mare. Cu noi (companiile participante la achizițiile publice pentru sistemul de sănătate) sunt semnate contracte care presupun o penalitate de 30% pentru livrarea cu întârziere a mărfii. Acum însă suntem în situație de pandemie. Eu nu sunt producător, este o altă țară, transportator este o altă companie internațională, am solicitat CAPCS-ului un contract standard, cu care nu suntem în totalitate de acord, în care să operăm schimbări, deoarece noi transferăm banii, dar dacă transportatorii nu vor putea aduce marfa, penalități va suporta compania noastră. Drept administrator de companie, nu văd prea multă logică. De aceea, insist ca să excludă orice tip de penalități din contract”, explică administratoarea Ecaterina Chitic, care precizează că în cadrul negocierilor să fie micșorată penalitatea de întârziere până la un milion de lei.
Administratoarea „Lismedfarm” SRL spune că a transferat bani în China, pe contul companiei producătoare de echipamente de protecție, dar și transportatorului care ar urma să livreze marfa chiar dacă nu are un contract confirmat.
„Este tot ce pot face la acest moment din banii companiei. Acum aștept un răspuns de la transportatori, deoarece încă acum trei zile cu un singur invoice (factură comercială) puteam aduce o tonă de marfă, acum au apărut noi reguli internaționale pe care eu nu le pot influența. Transportatorii nu pot să aducă decât 300 kg de marfă cu un invoice. Respectiv, acum invoice-ul pentru ecrane de protecție și respiratoare l-am împărțit în șase. Acum vom vedea cum se vor descurca, dacă nu li se va acorda avion, marfa va rămâne blocată la hotar în China.
Și referitor la măști, deși nu am un contract semnat, tot le-am plătit, deoarece China nu va produce pentru noi dacă nu transferăm întâi banii.
Astăzi dimineața a mai apărut o problemă. În SUA crește numărul de persoane infectate, respectiv acestea au apelat la China pentru aprovizionare cu echipament și imediat au transferat banii. Noi suntem însă în lista de așteptare.Pentru primul lot de echipamente pe care l-am comandat în lipsa unui contract și asumându-ne riscurile, luni ar urma să fie perfectate actele de export de către vama din China. Dacă China va aproba, transportatorul va prelua marfa și timp de trei-cinci zile urmează a fi livrată”, susține Ecaterina Chitic.
Administratoarea susține că în condiții de pandemie, la niciun depozit nu pot fi găsite 500 de mii de respiratoare și 200 de mii de ecrane de protecție: „Noi doar putem îndeplini cerințele producătorului. El spune: transferați banii și vă pun în lista de așteptare. Eu n pot să spun nimic drept replică”.
„Până a fi anunțat vreun rezultat de CAPCS, noi am transferat bani pentru 20 de mii de respiratoare și 10 mii de ecrane de protecție. Luni urmează a fi perfectate actele vamale pentru 10 mii de ecrane de protecție și 10 mii de respiratoare. DHL (compania de transport care livrează marfa) va face tot posibilul pentru a aduce marfa în Republica Moldova într-un timp cât mai scurt. Încă 10 mii de respiratoare pe care le-am achitat, China ar urma să ni le ofere marți, dar încă nu știu dacă actele vamale pentru acest lot vor fi perfectate marți sau miercuri.
Astăzi, în lipsa unui contract încheiat, am mai transferat companiei din China încă 150 de mii de dolari. Dacă compania din China nu primește astăzi banii, ea nu ne va include în lista de așteptare a comenzilor”, precizează administratoarea care mai spune că a solicitat Centrului pentru achiziții publice centralizate în sănătate scutirea de taxa de stat, dar că nu are încă un răspuns de la CAPCS: „taxa de stat pentru respiratoare este de 15%, respectiv dacă ne va fi scoasă taxa de stat, atunci și prețul propus pentru o unitate va fi mai mic și îmi va fi mai ușor de îndeplinit contractul. Nu este vorba ca să scoată taxa de stat, iar banii să mi-i asum ca venit al companiei”.
Am încercat să discutăm cu Sergiu Baltă, șeful secției achiziții dispozitive medicale din cadrul CAPCS, dar am fost informați că acesta este ocupat și nu se știe când va fi disponibil la numărul de telefon de la birou.
Ulterior, Constantin Nedelea, șef al secției achiziții medicamente din cadrul CAPCS , ne-a comunicat că pe parcursul zilei de astăzi contractul cu „Lismedfarm” SRL și că acesta este valabil doar pe durata stării de urgență, ulterior urmând a fi reziliat.
Contractul, potrivit lui Constantin Nedelea, presupune că agentul economic va livra ecrane de protecție și respiratoare cu filtru în mai multe loturi, iar banii către agentul economic, la fel vor fi transferați în rate, odată cu furnizarea bunurilor.
Responsabilul de la CAPCS spune că a fost negociat punctul din contract care presupune penalități de până la 30% pentru livrarea cu întârziere a mărfii.
„Noi am negociat acest punct, dar modelul de contract este aprobat prin Hotărârea de Guvern 11/28 și, practic, sunt puncte pe care noi nu putem să le modificăm, pentru că procedura de achiziții nu este aprobată de Agenția Achiziții Publice”, explică Constatin Nedelea.
Potrivit acestuia, nu există un termen exact privind livrarea primului lot de echipamente, iar modul de repartizare a acestuia va fi decis de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.
Constantin Nedelea precizează că circulara privind intenția de a achiziționa ecrane de protecție și respiratoare cu filtru a fost transmisă către 50 de agenți economici, dar că a fost depusă o singură ofertă, de către „Lismedfarm” SRL. Mai mult, până în prezent, nu a fost depusă nicio ofertă pentru achiziția de combinezoane de protecție.
Anterior, CAPCS a cumpărat măști și mănuși de la „Vivamed International” SRL, și „Manarski Trading” SRL. De la „Manarski Trading” SRL au fost cumpărate 250 de mii de măști medicale la un preț de 3,5 lei pentru o unitate. „Vivamed International” SRL a vândut statului 528 de mii de mănuși nesterile latex la preț de 0,82 de lei/bucată și 106 400 de mănuși nesterile din nitril la preț de 0,87 lei/bucată.
Și aceste bunuri urmează a fi livrate în rate.
Dat fiind faptul că prin această procedură nu au fost procurate toate echipamentele necesare și nici cantitatea suficientă, reprezentanții CAPCS spun că sunt în căutarea altor operatori economici pentru achiziționarea celorlalte produse. Achizițiile nu se vor face însă prin licitații publice, pentru că acest proces este unul de durată.
În legătură cu pandemia de COVID-19 la nivel național, Guvernul R. Moldova a luat anterior decizia de a interzice exportul dezinfectaților, măștilor și mănușilor medicale.
Criza provocată de coronavirus a coincis, în R. Moldova, cu o criză pe piața dezinfectanților, unul dintre cele mai utilizate și necesare produse în lupta cu COVID-19.
Astfel, în plină pandemie, spitalele de la noi, inclusiv cele din prima linie în lupta cu coronavirusul, au fost lăsate pe cont propriu și solicitate să găsească singure dezinfectanți, fie din rezerve, fie de la agenții economici de pe piață.