CtEDO a soluționat investigarea ineficientă a unui caz de viol din R. Moldova
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) a emis o Decizie pe cauza nr.23655/14 L.A. vs Republica Moldova, prin care a aprobat Acordul de reglementare amiabilă a cauzei, semnat între reprezentanții reclamantei și Guvernul Republicii Moldova, conform căruia statul este obligat să achite suma de 7 500 de euro sub formă de prejudiciu material și moral și suma de 1500 de euro pentru cheltuielile de reprezentare în fața CtEDO.
Decizia CtEDO se referă la o cauză de viol care a fost comunicată Guvernului Republicii Moldova la data de 20 septembrie 2019. Curtea a formulat întrebări cu privire la încălcarea articolelor 3 (interzicerea torturii) în special, dacă autoritățile au efectuat o investigație eficientă asupra actelor de violență sexuală comise împotriva reclamantei, art. 8 (dreptul la respectarea vieții private și de familie) și art. 14, cu referire la discriminarea pe baza dizabilității reclamantei prin faptul autoritățile nu au întreprins măsuri speciale pentru a-i permite să fie ascultată.
Cazul a avut loc la 25 iunie 2011 în municipiul Bender, când o minoră, cu tulburări de sănătate mintală, a fost agresată sexual de către un vecin, în timp ce mama acesteia nu era acasă.
Urmărirea penală pe acest caz s-a desfășurat cu mai multe încălcări și abateri. La 24 aprilie 2013, Judecătoria Bender l-a condamnat pe bărbat la 3 ani și 2 luni de închisoare, suspendâdu-i condiționat executarea pedepsei cu un termen de probă de 2 ani. Totodată, l-a obligat să plătească 10 mii de lei pentru prejudiciul cauzat.