Convenția de la Istanbul salvează vieți – Dunja Mijatovic, Comisar pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei
Acum 10 ani, pe 11 mai 2011, a fost adoptată Convenția de la Istanbul pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice. La un deceniu de la acea dată, situația este deosebit de dificilă pentru femei.
În anii care s-au scurs de la adoptarea Convenției, mişcări ultraconservatoare au tot încercat să submineze drepturile femeilor. Pandemia de coronavirus a agravat şi mai mult situaţia. Progresele înregistrate în ceea ce priveşte egalitatea în drepturi la locul de muncă au fost anulate, violența domestică a luat amploare, aşa cum s-au înmulțit considerabil şi obstacolele în calea accesului la sănătatea şi drepturile sexuale şi ale reproducerii.
Convenția de la Istanbul este primul instrument european gândit pentru a combate astfel de fenomene. Deoarece violența la adresa femeilor reprezintă o încălcare a drepturilor omului, Convenția face imposibilă calificarea chestiunii drept una privată, de familie. Fie că e vorba de violența domestică, mutilarea genitală, căsătoria forțată, hărţuirea sexuală, violența psihică, urmărirea obsesivă (stalking), sterilizarea forțată sau avortul forțat, Convenția obligă statele semnatare să combată toate formele de violență la adresa femeilor.
Documentul e menit să le ofere femeilor un plus de securitate, prevenind violența, protejând victimele, trăgându-i la răspundere pe făptași. Convenția subliniază că o prevenire eficientă a violenței împotriva femeilor presupune ca statele semnatare să amelioreze situaţia egalității de gen şi să combată inegalitățile înrădăcinate şi stereotipurile privind rolul femeii şi al bărbatului în societate. Transpunerea în viaţă a prevederilor Convenției de la Istanbul a avut consecinţe pozitive. În Albania, Finlanda, Muntenegru, Portugalia şi Turcia există o mai bună infrastructură pentru protejarea victimelor. Servicii speciale pentru victimele violenței sexuale sunt acordate în Austria, Danemarca, Finlanda, Portugalia şi, recent, în Spania.
Unele ţări, între care Austria, Danemarca, Germania, Irlanda, Malta, Portugalia şi Suedia, şi-au modificat legislaţia privind violența sexuală şi violul, armonizând-o cu prevederile Convenției de la Istanbul. Astfel, se stipulează că lipsa încuviințării victimei reprezintă elementul de bază al acestor infracțiuni şi nu recurgerea la violență sau ameninţările făptașului. Alte forme de violență împotriva femeii, cum ar fi urmărirea obsesivă (stalking), sunt pedepsite prin lege în Albania, Portugalia şi Muntenegru.
Aplicarea prevederilor Convenției a generat o mai buna pregătire profesională a apărătorilor legii, sensibilizarea justiţiei pentru identificarea violenței de gen şi urmărirea penală eficientă a actelor de violență la adresa femeilor.
Și sub acest aspect, pandemia a avut un efect de lupă. Pe de o parte, a dezvăluit carenţele încă existente în legislaţie vizând combaterea violenţelor îndreptate împotriva femeii, iar pe de altă parte, a evidențiat importanţa măsurilor luate pe calea transpunerii în viaţă a prevederilor Convenției de la Istanbul. Mai multe state au decis măsuri speciale, în lockdown, destinate femeilor periclitate şi pentru sprijinirea celor devenite victime ale violenței – de pildă, prin sisteme noi de alertă.
În pofida avantajelor dovedite pentru apărarea drepturilor femeii, pe care le implică această Convenţie de la Istanbul, adversarii ei răspândesc informaţii false.
Sub pretextul apărării valorilor familiei şi a tradițiilor, se urmăreşte adesea o agendă misogină şi homofobă. Acestor adversari trebuie să li se spună răspicat că nu un tratat menit a combate violența domestică distruge familia, ci însăşi violența domestică!
Alţii argumentează spunând că un asemenea instrument internațional nici nu e necesar, de vreme ce toate ţările dispun de legi naţionale care să garanteze pe deplin protecţie în faţa violenței domestice. Acest argument a fost invocat în aprilie, când Turcia a părăsit Convenția. Realitatea este, însă, că legislațiile naţionale nu sunt, de departe, atât de cuprinzătoare precum Convenția – atât în ceea ce priveşte formele de violență la adresa femeilor, vizate de legi, cât şi referitor la măsurile pe care statele semnatare se obligă să le aplice. În Convenția de la Istanbul se specifică şi ca un grup independent de experţi internaţionali să verifice aplicarea prevederilor convenite, şi ca statele semnatare să coopereze.
Convenția de la Istanbul salvează vieți. Statele au obligaţia morală şi juridică să nu lipsească femeile şi fetele de apărare. Statele trebuie să ratifice şi să aplice Convenția. Nu există vreun argument convingător să nu o facă.
Sursa: dw.com
