Consultări publice la Parlament asupra Concepției de comunicare strategică și contracarare a dezinformării pentru anii 2024 – 2028 și structura CCSCD
Comisia securitate națională, apărare și ordine publică a organizat luni, 4 decembrie, consultări publice asupra concepției de comunicare strategică și contracarare a dezinformării, a acțiunilor de manipulare a informației și ingerințelor străine pentru anii 2024-2028. La ședință au participat deputați, directoarea Centrului de Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării (CCSCD), Ana Revenco, reprezentanți ai Ministerului Apărării, ai Ministerului Afacerilor Interne, ai Consiliului Audiovizualului și ai asociațiilor din domeniu, se arată într-un comunicat de presă emis de Parlament.
Tot la ședința de luni s-a discutat despre structura și efectivul-limită ale Centrului de Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării. Se propune ca structura Centrului să aibă un efectiv de 35 de persoane. Instituția va fi condusă de un director și un director adjunct. În cadrul Centrului ar urma să activeze Direcția analiza și conștientizare situațională, Direcția consolidarea rezilienței, Direcția dezvoltare și parteneriate, precum și serviciile informare, audit intern, financiar, juridic.
Concepția a fost elaborată de Centrul pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării. Documentul reprezintă „viziunea cu caracter programatic” asupra modului în care comunicarea strategică și contracararea „dezinformării, a acțiunilor de manipulare a informației și ingerințelor străine” vor contribui la îndeplinirea misiunii Centrului pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării pe parcursul perioadei 2024 – 2028.
În document sunt definite interesele naționale, amenințările, riscurile, vulnerabilitățile și direcțiile de acțiune cu scopul asigurării securității și rezilienței naționale.
„Concepția este aliniată viziunii de guvernare democratică, generatoare de stabilitate, securitate și prosperitate a Republicii Moldova, precum și la demersurile de integrare europeană. Totodată, comunicarea strategică și acțiunile de contracarare a dezinformării, a acțiunilor de manipulare a informației și ingerințelor străine se axează pe mai mulți piloni centrali: integrarea europeană, coeziunea socială, reziliența economică, consolidarea sectorului de apărare și întărirea securității naționale în context național”, se arată în documentul privind Concepția de comunicare strategică și contracarare a dezinformării, a acțiunilor de manipulare a informației si ingerințelor străine pentru anii 2024-2028.
Concepția va fi examinară în comisiile parlamentare, după care va fi propusă spre adoptare în plenul Parlamentului.
- Ana Revenco, numită de Parlament în funcția de directoare a Centrului pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării pe un termen provizoriu de 12 luni
- Instituirea Centrului pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării, aprobată în lectură finală de Legislativ. Cum va fi organizată autoritatea