Cele mai răsunătoare cazuri pe care R. Moldova le-a pierdut la CtEDO

Dreptul la un proces echitabil, interzicerea torturii, dreptul la libertate şi siguranță sunt doar câteva dintre cele mai des încălcate drepturi în R. Moldova, conform unei sinteze a Centrului de Resurse Juridice din Moldova. Potrivit instituției, cele mai răsunătoare cinci cazuri pe care R. Moldova le-a pierdut la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) sunt cauzele: Ilașcu ş.a. 3 c. Moldovei şi Rusiei, Becciev c. Moldovei, Șarban c. Moldovei, Iordache și alții c. Moldovei, Ozdil și alții c. Moldovei.

ILAŞCU ş.a. 3 c. MOLDOVEI şi RUSIEI

Ilie Ilașcu, Alexandru Leşco, Andrei Ivanţoc şi Tudor Petrov-Popa au depus la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) o cerere împotriva R. Moldova şi Federației Ruse, care se referă la acțiunile ilegale comise de către așa-numitele „autorități” din regiunea transnistreană prin plasarea lor în detenție. Ei au invocat că au fost deținuți ilegal, că nu au avut parte de un proces echitabil și că au  fost lipsiți de bunurile care le aparțin. La fel, s-au plâns și de condițiile de detenție și au menționat că autoritățile moldovenești sunt responsabile de încălcarea drepturilor lor, deoarece nu au întreprins măsuri pentru a pune capăt acestor acțiuni. De asemenea, au declarat că și Federația Rusă este responsabilă, deoarece teritoriul din stânga Nistrului era şi continuă să fie de facto sub controlul ei, datorită trupelor şi echipamentului militar rusesc care staționează pe teritoriu. De asemenea, reclamanții au declarat că R. Moldova şi Federația Rusă au împiedicat exercitarea dreptului lor la depunerea unei cereri individuale la Curte.

În hotărârea emisă pe marginea acestei cauze, CtEDO a constatat violarea articolului 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) care prevede interzicerea torturii. Ea a mai constatat că lipsirea de libertate a reclamanților este “contrară legii” și că R. Moldova le-a îngrădit dreptul să depună o cerere la CtEDO prin declarațiile conducerii țării la acel moment, precum că Ilie Ilașcu este vinovat de continuitatea detenției celor doi reclamanți deoarece nu a retras cererea de la CtEDO. Curtea a constatat că acest drept le-a fost îngrădit reclamanților și de către Federația Rusă, prin exercitarea presiunilor asupra Moldovei prin căi diplomatice pentru a retracta poziția Moldovei în dosar în favoarea Rusiei.

BECCIEV c. MOLDOVEI

Constantin Becciev, ex-directorul Întreprinderii Municipale „Apă-Canal” a fost reținut de Departamentul Urmărire Penală al Ministerului Afacerilor Interne, fiind acuzat de sustragere. Acesta a fost arestat, iar instanța de judecată care a eliberat mandatul a motivat prin faptul că „bănuitul a atins vârsta la care poate fi urmărit penal, este bănuit de comiterea unei infracțiuni grave, se poate eschiva de la organele de urmărire penală şi de judecată şi poate influența martorii şi descoperirea adevărului.”. Acesta s-a adresat la CtEDO, invocând că instanțele judecătoreşti nu au prezentat niciun motiv pentru susţinerea suspiciunii lor precum că el ar putea să se eschiveze sau ar putea influența ceilalți participanți la proceduri. Unicul argument motivat invocat de instanțe a fost că el era bănuit de comiterea unei infracțiuni grave. Totuși, acest motiv nu a fost suficient pentru a justifica detenția sa.

În hotărârea emisă, CtEDO a hotărât că lui Becciev i-a fost încălcat dreptul la libertate și siguranță și că instanțele naționale nu au avut motive pertinente și suficiente pentru a justifica arestul reclamantului. De asemenea, s-a constatat violarea art. 3 din Convenție, care prevede interzicerea torturii, prin neasigurarea condițiilor optime de detenție în Izolatorul de Detenție Provizorie al Inspectoratului General de Poliție din mun. Chişinău.

ŞARBAN c. MOLDOVEI

Pe numele lui Vladimir Şarban, fost secretar al Consiliului municipal Chişinău, a fost inițiată urmărirea penală pentru pretinsa infracțiune de abuz de putere în legătură cu cumpărarea a 40 de ambulanțe de către Primăria Chişinău. După părerea lui, nu era necesar ca să fie arestat preventiv, deoarece suferă de mai multe boli, nu a împiedicat, în niciun fel, urmărirea penală şi s-a prezentat în fața autorităților ori de câte ori a fost citat. Chiar dacă urmărirea penală se sfârșise, iar conform legii nu a mai fost necesară prelungirea arestului preventiv, după aceasta Şarban a rămas în arest până la pronunțarea hotărârii judecătoreşti irevocabile.

El s-a plâns la CtEDO că, în perioada detenției, nu i s-a acordat asistență medicală calificată, el suferind de mai multe boli, care, nefiind tratate, îi puteau înrăutăți starea sănătății. De asemenea, în cererea sa a indicat că instanțele judecătorești au invocat motive insuficiente atunci când i-au aplicat arestul preventiv, că un judecător fără competență a luat hotărârea care ordona eliberarea sa. De asemenea, el s-a mai plâns pe durata de timp în care i s-a răspuns la cererile pe care le adresa, dar și pe faptul că nu i s-a asigurat confidențialitatea comunicărilor cu avocatul său.

Curtea a considerat lipsa acordării de asistența medicală necesară și că motivele invocate în hotărârile emise de instanța de judecată privind arestul său nu au fost pertinente şi suficiente, încălcând drepturile reclamantului.

IORDACHI ȘI ALȚII c. Moldovei

Un grup de avocați care făceau parte din asociația „Juriștii pentru drepturile omului” și care apărau la CtEDO mai multe persoane împotriva R. Moldova s-au adresat la Curte cu o cerere prin care au invocat că dreptul lor la libera corespondență nu a fost respectat din momentul în care legea R. Moldova, care reglementează înregistrarea convorbirilor telefonice, nu conținea suficiente garanții împotriva abuzurilor din partea autorităților naționale. Ei au considerat că în acest caz li se încalcă dreptul la respectarea corespondenței.

Potrivit acelei legi, la examinarea unei cereri cu privire la interceptarea convorbirilor telefonice, judecătorul de instrucție nu era obligat să asigure un echilibru între interesele implicate, ci era obligat să verifice doar dacă au fost respectate formalitățile. Atunci când au prezentat acest argument, reclamanții s-au bazat pe statisticile oficiale cu privire la interceptarea convorbirilor telefonice care indicau că, în anul 2007, dintr-un număr total de 2,372 cereri de interceptare 99.24% au fost admise de către judecătorii de instrucție. În opinia reclamanților, statisticile dovedeau că judecătorii de instrucție nu examinau motivele prezentate întru susţinerea măsurii de interceptare şi că acuzații penale vădit nefondate puteau servi drept temei pentru interceptare.

La examinarea cererii, CtEDO a constatat că simpla existență a legislației reprezintă, pentru persoanele care pot cădea sub incidența ei, un risc de a fi supravegheați, acest risc le poate afecta libertatea de comunicare ceea ce constituie „un amestec al unei autorități publice” în exercitarea dreptului reclamanților la respectarea corespondenței. Urmare a acestei hotărâri CtEDO, legislația națională ce reglementează regimului interceptărilor a fost modificată prin includerea mai multor garanții procesuale.

OZDIL ȘI ALȚII c. Moldovei

Reclamanții, cetățeni turci, erau profesori într-o rețea de școli private, locuiau de mult timp în R. Moldova, aveau locuri de muncă și își întemeiaseră familii. Ei au solicitat azil în R. Moldova, ca urmare a declarațiilor publice ale autorităților turce care descriau rețeaua de școli ca fiind legate de mișcarea „Fetullah Gülen”, despre care se presupunea că era responsabilă de încercarea de lovitură de stat din Turcia în 2016, descriind profesorii ca fiind teroriști. Înainte de a primi deciziile privind cererile de azil, aceștia au fost arestați și transferați, în aceeași dimineață, cu o cursă charter, în Turcia. Câteva zile mai târziu, familiile lor au primit scrisori privind respingerea cererilor de azil din motive de securitate națională, aflând mai târziu că reclamanții erau în Turcia.

CtEDO a constatat că, prin transferul profesorilor, au fost ignorate garanțiile oferite de dreptul național și de cel internațional, iar instanțele naționale au refuzat să examineze contestațiile împotriva respingerii cererilor de azil din motiv că procurile emise avocaților profesorilor au fost semnate de către soțiile lor, și nu de ei. CtEDO a considerat aceste refuzuri formale și a menționat că îndepărtarea lor din R. Moldova a pus capăt integrării lor în societate și le-a afectat viața personală și de familie. CtEDO a constatat că reținerea și „îndepărtarea” profesorilor din R. Moldova le-a încălcat dreptul la libertate și siguranță, dar și dreptul la respectarea vieții private și de familie.

Din 12 septembrie 1997, CtEDO poate examina cererile depuse împotriva R.Moldova. Până la 30 iunie 2020, CtEDO a pronunțat 461 de hotărâri în care a constatat 616 violări ale CEDO de către statul R. Moldova.