Construcție cu scandal în centrul Capitalei: Proprietarii imobilului, un fost și un actual funcționar, cu averi de milioane
În centrul capitalei, pe strada Vasile Alecsandri, o construcție nouă, a creat nemulțumirea locuitorilor din apropiere. Ei acuză proprietarii noului imobil că nu au respectat reglementările pentru construcția clădirii și că lucrările efectuate le-au adus pagube materiale care nu au fost compensate.
Clădirea care a provocat nemulțumirea oamenilor este în proprietatea firmei „Lexsport” SRL, fiind gestionată de către doi soți care au fost sau încă sunt angajați în serviciul public: unul la Banca Națională a Moldovei, celălalt la Consiliul Concurenței.
„Mai mult de 50 de scrisori scriu de-a lungul a 10 luni. Noi cerem ajutor, nicio reacție, de la nicio instituție”
Leonid și Alla Press s-au adresat redacției ZdG din dorința de a se face auziți. Ei afirmă că au expediat anterior aproximativ 50 de scrisori și plângeri adresate instituțiilor statului, fără a primi răspunsuri. Scrisori au fost trimise în adresa Primăriei mun. Chișinău, Agenției pentru Supraveghere Tehnică, Inspectoratului de Stat al Muncii, dar și Procuraturii.
Cei doi soți locuiesc de peste 20 ani într-un apartament la sol pe strada Vasile Alecsandri din Capitală. Anul trecut, în imediata apropiere a proprietății lor, a început reconstrucția unei clădiri, cei doi soți fiind informați că aceasta se va extinde doar prin adăugarea unui nou etaj. În realitate însă, soții Press afirmă că au fost ridicate două etaje, și nu unul, cum ar fi fost stabilit din start. Ei susțin că lucrările de reconstrucție le-au provocat pagube materiale, dar și morale, pentru că ele continuau până aproape de miezul nopții și nu până la ora 18.00, cum este prevăzut de legislație.
„La început, din cauza lucrărilor excavatorului pe pereți (casei lor, n.r.) au apărut fisuri, iar distanța între clădiri nu a fost respectată. Ei au demolat 40 de cm din peretele casei noastre, au ajuns la but (piatră componentă a peretelui portant, n.r.), au făcut găuri. Când am încercat să le tencuiesc, ei au chemat poliția. Din cauza acestei construcții, eu nu știu ce va fi cu clădirea noastră. Mai mult de 50 de scrisori scriu de-a lungul a 10 luni, noi cerem ajutor, nici o reacție, de la nici o instituție. Suntem nevoiți să ne apărăm singuri, iar când o facem, ne învinuiesc că suntem niște huligani și ne amendează. Proiectul l-am primit de la primărie, deoarece el a refuzat să o facă, fiind obligat să-mi ofere proiectul înainte ca eu să dau acordul, eu pur și simplu am crezut omul, că el nu va crea așa probleme nouă și întregii curți. Acum suntem singurii care încearcă ceva să întreprindă, vecinii i-a speriat, oamenii se tem de el, el strigă la toți și se comportă foarte agresiv. Eu l-am rugat pe proprietar să nu îmi atingă casa mea, eu tot am investit bani, timp de 20 de ani am grijă de ea, ei au venit și în 10 luni au distrus practic toată reparația fațadei”, susține Alla Press.
Soții Press ne-au invitat în interiorul apartamentului în care locuiesc și ne-au arătat pagubele care le-au fost aduse din cauza construcției din vecinătate.
Proprietarii clădirii, un fost și un actual funcționar, cu averi de milioane
Imobilul nou ridicat are patru etaje, dar încă nu este dat în exploatare. Construcția este proprietatea companiei „Lexsport” SRL, cea care gestionează magazinul de echipamente sportive Legea. Datele publice arată că firma este acum deținută în proporție de 95% de către Svetlana Chetrușca, care este angajată la Banca Națională a Moldovei (BNM) în calitate de economist principal în departamentul politică monetară. Svetlana Chetrușca indică SRL-ul și în cea mai recentă declarație de avere și interese personale, depusă pentru anul 2021. Aici, Chetrușca a declarat pentru anul trecut venituri oficiale de circa 900 de mii de lei și 148 de mii de euro (circa 3 milioane de lei) din vânzarea unor bunuri imobile și mobile (automobile). Chetrușca a trecut în aceeași declarație că deține șase mașini, dintre care un Audi Q5, procurat în 2021 și un Land Rover, cumpărat în același an, plătind pentru ambele circa 600 de mii de lei.
Deși în declarația de avere și interese pentru anul 2021, Svetlana Chetrușca nu face referire la activitatea soțului său, în declarația de avere și interese personale pentru anul 2020, ea declara că soțul său activa, în 2020, la Consiliul Concurenței.
Pe portalul Autorității Naționale de Integritate, soțul Svetlanei Chetrușca, Vasile Chetrușca, a depus însă ultima sa declarație de avere și interese personale în 2018. El indica atunci că era controlor principal de stat la Consiliul Concurenței, în Direcția Anticartel, iar soția sa lucra la BNM. Totodată, Vasile Chetrușca declara că el este cel care deținea cele 95% din cota parte a firmei „Lexsport” SRL, care acum construiește imobilul cu patru etaje din strada V. Alecsandri.
„Ei se pot adresa la instanțele competente”
Oamenii care locuiesc în zona adiacentă construcției deținute de firma „Lexsport” SRL, afirmă că cel care gestionează mersul lucrărilor este Vasile Chetrușca, deși numele său nu figurează astăzi în calitate de fondator sau administrator al companiei. Contactat de ZdG, Vasile Chetrușca a evitat să discute la subiect. „Eu nu am nici o legătură cu „Lexsport-ul” sau cu construcția, ce probleme, ce plângeri, eu nu cunosc despre ce vorbesc ei (vecinii, n.r.). Ei se pot adresa la instanțele competente. La mine personal nu s-a adresat nimeni cu nicio plângere, a fost doar o singură discuție”, ne-a zis Chetrușca. Deși a precizat că nu are legătură cu construcția, Vasile Chetrușca a admis că cea care gestionează firma este soția sa. A refuzat însă să ne ofere datele ei de contact.
Ulterior, Vasile Chetrușca a revenit cu un apel și ne-a remis câteva documente referitoare la construcția cu scandal. Unul dintre aceste documente este autorizația de construcție, eliberată de către Primăria mun. Chișinău în iunie 2021. În document se menționează că autoritățile au oferit firmei familiei sale dreptul de a executa lucrări de „reconstruire și consolidare a imobilului nelocativ privat cu extindere prin mansardare”.
Cum (nu) au reacționat autoritățile
Deși familia Press menționează că a sesizat mai multe instituții publice care să verifice legalitatea construcției efectuate de către firma „Lexsport” SRL, solicitările lor au rămas fără răspunsuri. ZdG a contactat autoritățile la care au apelat soții Press pentru ajutor. Doar că, încercările noastre de a discuta cu responsabili din cadrul Agenției pentru Supraveghere Tehnică, Pretura sectorului Centru din Chișinău și Primăria mun. Chișinău s-au soldat cu refuzuri din partea funcționarilor, motivul invocat fiind „informațiile cu caracter personal”.