Confirmat: Iulian Scorpan nu mai este director la Air Moldova
Iulian Scorpan nu mai ocupă funcția de director al „Air Moldova”. Informația a fost confirmată pentru Ziarul de Gardă de serviciul de presă al companiei, care a declarat însă că nu ne poate spune dacă Scorpan a plecat din funcție sau a fost demis.
Plecarea lui Scorpan de la șefia „Air Moldova” a avut loc la 9 septembrie, iar locul acestuia a fost ocupat de Alexandru Ceban, care până în prezent a activat în cadrul departamentului financiar al companiei.
„Din păcate, nu cunoaștem motivele demiterii. Este decizia administrației companiei”, ne-a comunicat Iana Zidu, serviciul de presă al „Air Moldova”.
Contactat pentru o reacție, Iulian Scorpan a declarat că va reveni mai târziu pentru a răspunde la întrebările noastre.
Întreprinderea de Stat „Air Moldova” a fost achiziționată în octombrie 2018 de către compania Civil Aviation Group SRL, fondată cu câteva zile înainte de licitaţie. Aceasta are ca asociaţi doi cetățeni ai Republicii Moldova – Serghei Melnik și Andrei Ianovici care dețin câte 25,5% din capital și compania Blue Air Aviation SA din România cu 49%.
Tranzacţia a fost criticată de opoziţie şi experţi, ca urmare a procedurilor netransparente, dar autorităţile au susţinut că nu aveau o altă soluţie pentru o companie în prag de faliment.