Conducerea ANSA „se disociază” de cei trei angajați cercetați într-un dosar de corupere pasivă
Agenția Națională pentru Siguranță a Alimentelor (ANSA) a emis o declarație de presă în care anunță că „se disociază” de angajații instituției de la Soroca cercetați într-un dosar de corupere pasivă, fiind bănuiți de încasarea plăților ilegale de la un agent economic pentru a nu documenta încălcările identificate în procesul de producere și comercializare a produselor alimentare.
În declarația ANSA emisă miercuri, 22 septembrie, instituția precizează că inspectorii „sunt obligați să respecte Constituția, legislația Republicii Moldova și drepturile și interesele operatorilor economici – importatori de produse alimentare, să îndeplinească, cu responsabilitate, obiectivitate, promptitudine și integritate profesională, în spirit de inițiativă și colegialitate, toate atribuțiile de serviciu”.
„Conducerea ANSA se disociază de angajații care încalcă principiul integrității profesionale în activitatea lor și comunică despre faptul că va întreprinde toate măsurile ce se impun cu privire la curmarea și combaterea flagelului corupțional în cadrul autorității, cu oferirea suportului corespunzător organelor competente, în vederea elucidării tuturor circumstanțelor și atragerii la răspundere, în conformitate cu normele legale”, se arată în declarația ANSA.
Pe 11 septembrie, Centrul Naţional Anticorupţie (CNA) a emis un comunicat de presă în care a anunțat că trei angajați ai Agenției Naționale pentru Siguranță a Alimentelor (ANSA) din cadrul Subdiviziunii Teritoriale Drochia/ Rîșcani/ Soroca/ Florești (oficiul Soroca) sunt cercetați într-un dosar de corupere pasivă.
Potrivit anchetei, este vorba despre mai multe episoade de pretindere și acceptare a mijloacelor bănești de către angajații din cadrul subdiviziunilor teritoriale ale ANSA de la același agent economic.
Astfel, în timpul inspecțiilor efectuate într-un magazin din raionul Soroca, bănuiții ar fi pretins și primit 4 000 de lei pentru a nu documenta încălcările din producere și comercializare a produselor alimentare în lipsa autorizației sanitar-veterinare. De asemenea, persoanele publice ar fi pretins bunuri ce nu li se cuvin sub forma produselor de patiserie în asortiment, în afara controalelor.
Într-un alt episod, aceștia ar fi solicitat 5 000 de lei, însă ar fi acceptat și primit 4 000 de lei, iar în schimbul diferenței de 1 000 lei ar fi primit produse alimentare.
„În urma perchezițiilor efectuate la birourile, domiciliile și automobilele bănuiților au fost ridicate mijloace bănești și probe concludente pentru urmărirea penală. În prezent, CNA desfășoară acțiuni, sub conducerea procesuală a Procuraturii mun. Bălți, în vederea stabilirii și documentării tuturor persoanelor implicate în acțiunile ilegale menționate și atragerii la răspundere penală a acestora”, precizează CNA.
Bănuiții sunt cercetați în stare de libertate.