Companie din Găgăuzia, sancționată pentru transmiterea unor programe din Federația Rusă și activitate fără act permisiv
Consiliului Audiovizualului (CA) a sancționat compania „GERDAN” SRL, înregistrată juridic în satul Cazaclia, UTA Găgăuzia, care distribuie servicii media, pentru încălcarea prevederilor din Codul serviciilor media audiovizuale (CSMA) aferente protejării spațiului audiovizual național, precum și pentru retransmisiunea serviciilor media audiovizuale fără autorizație. Suma totală a amenzilor aplicate în ședința de vineri, 11 octombrie, este de 90 000 de lei, conform unui comunicat de presă.
Ca rezultat al unei petiții recepționate din partea portalului Nokta.md, CA a dispus, pe 30 august, inițierea unui control pentru identificarea activității de retransmisiune a serviciilor media audiovizuale fără act permisiv eliberat de CA, în satul Cazaclia, regiunea găgăuză, și, în cazul depistării unei asemenea activități, verificarea respectării prevederilor art. 17 alin. (4) din CSMA.
Rezultatele controlului au atestat:
- transmisiunea, la data de 25 septembrie 2024, a unor programe informativ-analitice din Federația Rusă, difuzate de serviciile media audiovizuale „Первый канал”, „Звезда” și „Россия 24”, în cadrul acestora fiind abordate subiecte cu caracter politic, economic și social din Federația Rusă și din afara acesteia. Programele au vizat manifestările „războiului informațional declanșat de statele occidentale în vederea destabilizării Federației Ruse”, analiza comparativă a industriilor militare a Federației Ruse și ale țărilor Uniunii Europene, evoluțiile în economia Federației Ruse și cea a țărilor Uniunii Europene.
- retransmiterea de servicii media audiovizuale de televiziune fără act permisiv (autorizația de retransmisiune) eliberat de CA, precum și difuzarea programelor audiovizuale care cad sub incidența art. 17 alin. (4) lit. a) din CSMA.
Distribuitorul nu a dat curs invitației CA de a se prezenta la sediul instituției pentru audieri verbale pe marginea raportului de control și nu a prezentat nicio informație la solicitarea autorității de reglementare.
Distribuitorului i-au fost oferite 10 zile lucrătoare pentru a intra în legalitate, precum și 24 de ore pentru a stopa retransmisiunea programelor audiovizuale de televiziune cu conținut informativ, informativ-analitic, militar și politic care au fost produse în alte state decât statele membre ale Uniunii Europene, Statele Unite ale Americii, Canada și statele care au ratificat Convenția europeană privind televiziunea transfrontalieră.
În luna martie, un alt distribuitor din Găgăuzia, „Orvitmedia” SRL, a fost amendat cu 70 000 de lei și, respectiv, 20 000 de lei, pentru retransmisiunea programelor informative și analitice ale posturilor de televiziune rusești și pentru activitate fără act permisiv. Tot în acest an, în aprilie, CA a amendat cu 60 000 de lei și, respectiv, 40 000 de lei, serviciile media „TV-Găgăuzia” și „ATV” pentru admiterea dezinformării, a discursului care incită la ură și pentru faptul că nu au asigurat securitatea informațională.