Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Compania publică GRT din Găgăuzia…

Compania publică GRT din Găgăuzia va fi condusă de juristul unei asociații afiliate lui Ilan Șor

Sursa: grt.md

Consiliul de Supraveghere al Gagauziya Radio Televizionu (GRT) l-a anunțat în calitate de director executiv al companiei pe Vasile Dermenji, potrivit portalului Media Azi, care citează un comunicat de presă publicat de GRT. Acesta a ocupat anterior funcția de jurist în cadrul unei asociații afiliate lui ex-deputatului fugar Ilan Șor.

Consiliul GRT a anunțat în luna iulie 2023 desfășurarea concursului pentru acest post după ce, în iunie, funcția a devenit vacantă. Atunci, Vadim Anastasov, fostul director, și-a anunțat demisia fără a invoca vreun motiv.

Pentru funcția de director au mai depus dosarele alți doi candidați: Maria Perebikovskaia și Feodor Dobrov. Maria Perebikovskaia nu s-a prezentat la concursul care s-a desfășurat luni, 14 august.

Vasile Dermenji are 29 de ani. A absolvit Academia de Studii Economice din Moldova, cu specializare în Drept. Anterior a activat în calitate de jurist în cadrul companiei MSA Finance. Din 2019 până în prezent a ocupat funcția de jurist în cadrul Asociației „Pentru Orhei”, organizație înregistrată în 2015, afiliată Partidului Șor.

Sursa citată menționează că acum opt ani, Radio Orhei relata de la o ședință extraordinară a Consiliului orăşenesc Orhei la care Ilan Șor, liderul Partidului Șor, prezenta organizația drept instituție-finanţatoare a promisiunilor sale electorale. În prezent, administrator al asociației este Marian Nicolai, administrator al parcului de distracții OrheiLand, prezentat drept proiect al lui Ilan Șor.  

Vasile Dermenji va prelua mandatul de director executiv al GRT pe 18 august.

„Eu am lucrat la Asociația «Pentru Orhei», dar asta nu înseamnă că voi continua să activez în cadrul acestei organizații. Una cu alta nu sunt legate. Nu sunt obligat să conving pe nimeni de nimic”, a declarat noul director executiv al GRT pentru Media Azi, fiind întrebat cum va asigura independența editorială a companiei publice.