Circulație rutieră sistată în sectorul centru al capitalei în seara zilei de 31 mai. Cum va circula transportul public
Primăria municipiului Chișinău anunță că, în legătură cu organizarea summitului Comunității Politice Europene, astăzi, 31 mai 2023, în intervalul orelor 17:00 – 23:00, va fi sistată circulația rutieră în perimetrul str. Mitr. G. Banulescu-Bodoni – str. București – str. S. Lazo.
Astfel, circulația troleibuzelor va fi organizată după cum urmează:
- rutele 7, 12, 16, 25, 32 – efectuează manevra de intoarcere la str. Columna;
- ruta nr. 4: spre Buiucani: bd. Ștefan cel Mare și Sfânt – str. I. Creangă – Piața Unirii Principatelor; spre Dacia – pe traseul stabilit
- ruta nr. 10 – str. Columna – str. Alecsandri – sos. Hâncești; retur – pe traseul stabilit
- ruta nr. 29 – str. Mitropoli G.B. Bodoni – bd. Ștefan cel Mare și Sfânt – str. M. Viteazul
- ruta nr. 3 spre Buiucani: – str. Puskin – bd. Gr.Vieru – virare str. Albisoara – str. Mitropoli G.B. Bodoni – bd. Ștefan cel Mare și Sfânt – str. I. Creangă; spre Telecentru – pe traseul stabilit
- ruta nr. 35 – str. A. Sciusev – bd. Ștefan cel Mare și Sfânt – str. V. Alecsandri
Cum va circula transportul public din capitală în următoarele trei zile
Primăria capitalei a anunțat că de miercuri și până vineri, perioada 31 mai – 2 iunie, circulația transportului public va fi reorganizată sau sistată pe străzile din Chișinău, dar și suburbii în urma recomandărilor structurilor de stat, în contextul desfășurării Summitului Comunității Politice Europene.
Pe data de 1 iunie 2023, în ziua organizării Summitului Comunității Politice Europene, mai multe rute vor fi suspendate, iar unele își vor modifica itinerarul.