Cinci localități din raionul Rezina rămân parțial deconectate de la energia electrică
În dimineața zilei de miercuri, 10 ianuarie, mai rămân parțial deconectate de la energia electrică cinci localități din raionul Rezina: Lalova, Cuizăuca, Otac, Bușăuca și Roșcani, anunță Liliana Pușcașu, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), care menționează că de către echipele specializate sunt întreprinse „acțiunile necesare pentru reconectarea energii către consumatori”.
Conform lui Pușcașu, în prezent drumurile naționale nu sunt blocate.
„(…) Conform Administrației de Stat a Drumurilor, la lucrările de împrăștiere a materialului antiderapant au fost implicate 448 unități de tehnică și 378 muncitori, fiind împrăștiate circa 3164 de tone de material antiderapant. Circulația rutieră pe drumurile naționale este asigurată în condiții de iarnă. La moment drumurile naționale nu sunt blocate. Cu acces dificil mai rămân drumuri regionale pe tronsonul Bobeica, Ceadîr-Lunga, dar și Doina-Coștangalia din sudul țării.
Pe parcursul ultimelor 24 de ore, angajații IGSU au intervenit în 31 de situații pentru deblocarea transportului auto de pe trasee. Cele mai multe misiuni au fost realizate de salvatori în Chișinău, Hîncești, Nisporeni, Orhei, Ialoveni, Ungheni și Cantemir. În continuare situația din țară este monitorizată de autorități”, a declarat Liliana Pușcașu într-o postare pe Facebook.
Între timp, Ministerul Energiei anunță printr-un comunicat că Premier Energy Distribution a reușit realimentarea tuturor consumatorilor afectați de intemperiile din ultimele zile, iar 1328 de consumatori din raionul Rezina urmează a fi reconectate imediat ce RED-Nord va reuși să modifice schema de alimentare. Pe tronsoanele spre cele cinci localități există multiple rupturi a conductoarelor și piloni avariați. În noaptea trecută, 1251 de consumatori din zona de nord au fost reconectați la rețea.
În total, circa 80 mii de consumatori au rǎmas fǎrǎ energie electricǎ în urma consecințelor provocate de ciclonul din zilele trecute.
Conform Ministerului Energiei, din cauza poleiului/chiciurii și gheței depuse pe liniile electrice aeriene şi copaci, dar şi a temperaturilor scăzute, anumite zone din țarǎ în continuare se aflǎ sub riscul de a fi afectate de ruperea conductoarelor.
Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a actualizat marți, 9 ianuarie, informațiile privind avertizările meteorologice. Astfel, a fost emis cod galben privind scăderea temperaturii pentru 10 ianuarie. Luni a intrat în vigoare un cod galben de schimbarea bruscă a vremii. Astfel, codul portocaliu, care urma să fie valabil până pe 10 ianuarie, a fost modificat în cod galben pe întreg teritoriul țării.
Vacanța de iarnă a elevilor va fi prelungită cu o zi sau două. Decizia a fost adoptată de CSE la nivel de raion sau municipiu. Ministerul Educației și Cercetării va monitoriza deciziile aprobate la nivel local de CSE și, la necesitate, va prezenta informații actualizate privind organizarea procesului educațional.