Cinci blocuri de locuit din țară vor fi dotate cu sisteme de încălzire eficiente, iar trei spitale cu panouri fotovoltaice, cu sprijinul UE și PNUD. Condițiile de participare la concurs pentru obținerea finanțării
Locatarii a cinci blocuri de locuit din țară vor putea beneficia de sisteme moderne de distribuție a agentului termic pe orizontală și de sisteme de aprovizionare cu apă caldă menajeră, iar trei spitale – de sisteme fotovoltaice de generare a energiei electrice. Pentru aceasta, gestionarii blocurilor locative sunt invitați să depună cereri de finanțare până pe 29 august curent, iar managerii spitalelor – până pe 2 septembrie, anunță UNDP Moldova.
„Printre condițiile de selectare a blocurilor se numără disponibilitatea de a contribui cu minim 20% din valoarea proiectului, posibilitatea tehnică de realizare a intervenției și mai puțin de 10% din apartamente debranșate de la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică.
Sistemele orizontale de distribuție a agentului termic sunt mult mai eficiente decât cele verticale și permit instalarea contoarelor individuale de agent termic și apă caldă menajeră la fiecare apartament, astfel fiind reglată individual temperatura din locuință și, respectiv, mărimea facturii”, anunță UNDP Moldova.
Formularul și condițiile de participare la concurs pentru blocurile locative pot fi găsite aici.
De asemenea, trei spitale republicane și/sau raionale vor fi dotate cu sisteme de panouri fotovoltaice, aplicând mecanismul de contorizare netă, pentru a reduce cheltuielile pentru energie. Potrivit UNDP Moldova, capacitatea centralelor electrice va fi de până la 200 kW, iar lucrările vor include proiectarea, instalarea sistemului fotovoltaic și punerea în funcțiune a acestuia, cu respectarea tuturor cerințelor stabilite de legislația în vigoare.
„Pentru a beneficia de suport la instalarea sistemelor fotovoltaice, instituțiile medicale trebuie să aibă un consum anual mediu de minim 150 MWh în ultimii trei ani, acoperișuri în stare tehnică bună, rețea electrică internă corespunzătoare, un electrician autorizat. La selectarea instituțiilor beneficiare se va lua în calcul și numărul de paturi pentru care a fost proiectată instituția, numărul total anual de pacienți, repartizarea egală în profil teritorial (Nord, Centru și Sud)”, mai anunță UNDP Moldova.
Detalii despre condițiile de participare la concurs pentru spitalele republicane și/sau raionale pot fi găsite aici.
Cu un buget de 10 milioane de euro, Programul „Abordarea impactului crizei energetice în Republica Moldova” este finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD). Acesta sprijină autoritățile publice din R. Moldova și grupurile vulnerabile în contextul creșterii prețurilor la gazele naturale.
Programul contribuie la reducerea vulnerabilității energetice printr-un program de încurajare a schimbării electrocasnicelor vechi cu unele noi, mai eficiente energetic, susținerea măsurilor de eficiență energetică în clădirile rezidențiale și instalarea panourilor fotovoltaice într-o serie de edificii publice.