Cetățenii R. Moldova, cu dublă cetățenie, se pot vaccina împotriva COVID-19 la UMF Iași
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din R. Moldova anunță lansarea Maratonului de vaccinare împotriva COVID-19 la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, România. Acțiunea se va desfășura în perioada 14-16 mai 2021, iar cetățenii R. Moldova, cu dublă cetățenie, se pot vaccina cu serul Pfizer în baza pașaportului sau a cărții de identitate românești.
Despre acest fapt a informat rectorul UMF Iași, profesorul Viorel Scripcariu, printr-o scrisoare oficială adresată omologului său de la USMF „Nicolae Testemițanu”, prof. Emil Ceban.
Potrivit universității române, începând cu ziua de vineri, 14 mai, ora 16:00, până luni, 17 mai, ora 8:00, orice persoană care a împlinit vârsta de 16 ani poate veni la UMF Iași (str. Universității nr. 16), fără programare, pentru a se imuniza cu prima doză de vaccin Pfizer. Pentru minori este necesar un acord (în scris) al unui părinte sau al tutorelui legal.
Pe esplanada UMF Iași va fi instalat un Info Point, iar în clădirea Universității vor fi amenajate 20 de fluxuri de vaccinare. În această acțiune de amploare, ce se va desfășura non-stop, vor fi antrenați, în mod voluntar, peste o mie de membri ai comunității academice a Universității – cadre didactice, studenți, personal administrativ ș.a.
Rapelul va fi asigurat de UMF Iași la 21 de zile de la prima doză, în weekend, în perioada 4-6 iunie.
Maratonul de vaccinare este organizat de UMF Iași, în parteneriat cu Direcția de Sănătate Publică și Colegiul Medicilor din Iași, Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, filiala Iași, Prefectura, Primăria și Consiliul Județean Iași, precum și Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 din România.