Centrul de Resurse Juridice: Avem stare de urgență, dar fără niciun plan. Explicăm ce se întâmplă mai departe
Centrul de Resurse Juridice (CRJM) a întocmit un răspuns la scrisoarea președintei Curții Constituționale (CC), Domnica Manole, prin care a fost solicitată opinia CRJM cu privire la sesizările unor deputați din Parlamentul de la Chișinău prin care se solicită declararea neconstituțională a Hotărârii Parlamentului din 31 martie privind declararea stării de urgență în R. Moldova.
Reprezentanții CRJM susțin că hotărârea Parlamentului nu este conformă Constituției.
„Astăzi este o zi importantă pentru Parlamentul R. Moldova! Curtea Constituțională va examina dacă ultima piedică în dizolvarea acestuia – starea de urgență introdusă de majoritatea parlamentară pe 31 martie 2021 – rămâne în vigoare. CRJM a expediat Curții Constituționale o opinie cu privire Hotărârea Parlamentului privind declararea stării de urgență. Concluzia mare: hotărârea Parlamentului nu este conformă Constituției, pentru că atunci când exercită discreția, autoritățile publice trebuie să acționeze cu bună-credință, în limitele legal stabilite şi cu respectarea scopului pentru care le-a fost atribuit acest drept. Introducerea stării de urgență este o măsură excepțională, ce trebuie aplicată doar în situații extreme. Experiența a arătat că anume în perioada măsurilor excepționale au loc cele mai grave violări ale drepturilor omului”, se arată în declarația CRJM.
Potrivit reprezentanților instituției, Parlamentul nu a invocat motive convingătoare de ce starea de urgență este strict necesară, precum și de ce ea trebuie introdusă în toată țara și pentru perioada maximă prevăzută de lege.
„De asemenea, Parlamentul nu examinează posibilitatea revocării stării de urgență, în pofida scăderii de circa patru ori a numărului de infectări. Asemenea omisiuni nu pot fi tolerate într-un stat de drept. Prin urmare, hotărârea contestată a Parlamentului este contrară articolul 1 alineatul 3 coroborat cu articolul 66 din Constituție. Starea de urgență a fost introdusă în contextul confruntărilor dintre Președinte și Parlament. La 29 martie 2021 Președinta a solicitat Curții Constituționale constatarea circumstanțelor privind dizolvarea Parlamentului, în pofida protestului majorității parlamentare. Proiectul privind introducerea stării de urgență a fost înregistrat în Parlament de către 3 deputați ai majorității parlamentare peste 2 zile, pe 31 martie 2021”, se arată în document.
Curtea Constituțională va examina miercuri, 28 aprilie, începând cu ora 13:00, sesizările privind controlul privind constituționalitatea propunerii Guvernului de a fi declarată stare de urgență și instituirea acesteia de Parlament.
Deputatul neafiliat Octavian Țîcu a anunțat miercuri, 7 aprilie, că a sesizat Curtea Constituțională (CC) pentru a verifica constituționalitatea Hotărârii Guvernului în exercițiu privind propunerea de instituire a stării de urgență, dar și a Hotărârii Parlamentului din 31 martie prin care a fost aprobată declararea stării de urgență în R. Moldova pentru următoarele 60 de zile. Parlamentarul susține că cele două decizii contravin prevederilor Constituției și solicită Înaltei Curți ca acestea să fie anulate.
Pe 9 aprilie curent, reprezentanții Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) au anunțat că au depus și ei o sesizare la Curtea Constituțională (CC) pentru a contesta Hotărârea de instituire a stării de urgență pe teritoriul R. Moldova, votată în cadrul ședinței din 31 martie a Legislativului de către deputații PSRM – „ȘOR”. Despre asta a anunțat deputatul PAS, Sergiu Litvinenco.
De la 1 aprilie, în R. Moldova este instituită stare de urgență pentru o perioadă de 60 de zile. O decizie în acest sens, la solicitarea „unui grup de deputați” a fost aprobată miercuri, 31 martie, în Parlamentul de la Chișinău de către 52 de deputați PSRM, „Șor” și cei din Pentru Moldova.