Cel mai mare cutremur din 2015
Un cutremur cu magnitudinea de 4,6 grade pe scara Richters-a produs sâmbătă la ora 9.55 în zona Vrancea, la o adâncime de 100 de kilometri, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului din România.
Acesta este cel mai mare seism, ca magnitudine, produs anul acesta în România.
Oraşele cele mai apropiate de epicentrul cutremurului, aflat în judeţul Vrancea, sunt: Focşani (39 de kilometri), Covasna (41 de kilometri) şi Târgu Secuiesc (49 de kilometri).
În zona seismică Vrancea s-au produs, în ianuarie, mai multe cutremure, cu magnitudini între 3,2 şi 4,3 grade pe scara Richter, scrie Mediafax.
Cutremurul a fost resimţit şi la Chişinău.
În 22 noiembrie 2014, în Vrancea s-a produs un cutremur de 5,7 grade, fiind cel mai mare ca magnitudine înregistrat în România şi R. Moldova în ultimii 10 ani.