CEC a confirmat rezultatele turului doi al alegerilor prezidențiale în care Maia Sandu a fost aleasă președinta R. Moldova
Membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) au confirmat rezultatele turului doi de alegeri prezidențiale, prin care candidatul PAS, Maia Sandu, a fost aleasă șef al statului. Duminică, 22 noiembrie, Comisia urmează să aprobe raportul final care va fi transmis Curții Constituționale pentru validarea alegerilor și validarea mandatului de președinte al R. Moldova pentru Maia Sandu.
În ședința de astăzi a CEC au fost confirmate rezultatele turului doi al alegerilor prezidențiale. Proiectul a fost aprobat cu votul unanim (8 voturi) al celor prezenți la ședință. De la ședință a lipsit secretarul Maxim Lebedinschi.
„Se aprobă proiectul cu privire la rezultatele turului doi de alegeri prezidențiale prin care se declară ales concurentul electoral al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Maia Sandu, care a acumulat 943.006 voturi”, a menționat președintele CEC, Dorin Cimil.
13:56 Membrii CEC au decis ca duminică să fie aprobat raportul final cu privire la totalizarea alegerilor. Ulterior, decizia va fi transmisă Curții Constituționale pentru validarea alegerilor și validarea mandatului de președinte al R. Moldova pentru Maia Sandu. CC va avea la dispoziție 10 zile pentru a decide asupra raportului.
13:31 Este examinat subiectul cu privire la totalizarea rezultatelor turului doi al alegerilor Președintelui Republicii Moldova din 15 noiembrie 2020.
13:19 CEC examinează rapoartele financiare ale concurenților electorali înregistrați pentru alegerile locale noi.
13:18 Cu 6 voturi pentru și 2 abțineri proiectul a fost aprobat.
13:05 Membrii CEC examinează rapoartele concurenților electorali privind finanțarea campaniei electorale a alegerilor locale noi din 1 noiembrie 2020 și turul doi din 15 noiembrie 2020.
13:04 Secretarul CEC, Maxim Lebedinschi, lipsește de la ședință, astfel secretar ar ședinței de astăzi a Comisiei a fost ales Andrei Volentir.
13:02 A fost aprobată ordinea de zi a ședinței