Ce va fi cu populația globului în următorii 10 ani? Mii de experți discută viitorul la Nairobi
În fiecare zi, pe glob, peste 800 de femei mor din cauze prevenibile în timpul sarcinii și nașterii, iar 33.000 de minore sunt obligate să se căsătorească. 232 de milioane de femei își doresc să prevină sarcina, dar nu o pot face deoarece nu au acces la contracepție modernă, iar în fiecare an peste 4 milioane de fete sunt supuse mutilării genitale feminine.
Acțiuni de salvare a vieții mamelor, de a răspunde cererii globale de contraceptive și de a opri violența împotriva femeilor și fetelor până în anul 2030 sunt firul roșu al unui summit global de trei zile care a început astăzi în or. Nairobi, Kenya, în cadrul căruia participă și o delegație din R.Moldova.
Summit-ul de la Nairobi are loc după 25 de ani de la Conferința internațională pentru populație și dezvoltare (CIPD) de la Cairo, unde 179 de guverne au solicitat ca femeile și fetele să se poată manifesta în toate sferele vieții și să poată decide cu privire la sănătatea lor sexuală și reproductivă.
„Am parcurs un drum lung de atunci, dar mai avem multe de realizat până vom putea afirma că drepturile și sănătatea reproductivă reprezintă o realitate pentru fiecare”, a spus Dr. Natalia Kanem, Directoarea Executivă UNFPA. “Trebuie să ne intensificăm eforturile pentru ca mijloacele moderne de contracepție să fie disponibile tuturor celor care doresc și au nevoie de ele, pentru a îmbunătăți serviciile de îngrijire a sănătății materne și pentru a proteja femeile și fetele de violența în bază de gen.”
În cadrul summit-ului, oficiali guvernamentali, inclusiv șefi de stat, parlamentari și reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale, vor anunța angajamente financiare, programatice, politice și alte inițiative în vederea realizării tuturor obiectivelor prevăzute în Planul de acțiuni al CIPD din 1994. Până în prezent, au fost luate peste 1.000 de angajamente în acest sens.
Republica Moldova este reprezentantă la summit de o delegație diversă, printre care reprezentanți oficiali, membri ai societății civile, tineri, lideri religioși, cercetători demografici, activiști, care militează pentru drepturile și sănătatea reproductivă și oportunitățile egale ale femeilor, fetelor, tinerilor.
Aceștia vor reconfirma angajamentele țării noastre față de agenda CIPD, printre care: reducerea fenomenului sarcinilor în adolescență, creșterea accesului tinerilor la educație pentru sănătate și servicii prietenoase tinerilor, dezvoltarea oportunităților de participare a tinerilor, asigurarea accesului persoanelor cu dizabilități și altor categorii vulnerabile la servicii de sănătate sexuală și reproductivă.
Atingerea obiectivelor CIPD este esențială și pentru atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă până în anul 2030.
Summitul de la Nairobi reunește mii de persoane din întreaga lume și durează trei zile, în perioada 12-14 noiembrie 2019, fiind organizat de Guvernul din Kenya, Danemarca și UNFPA.