Ce spune ambasadorul României, Daniel Ioniță, despre scrisoarea adresată autorităților române de un grup de experți privind includerea tuturor cetăţenilor din R. Moldova în programul românesc de vaccinare anti-COVID-19
Scrisoarea și petiția adresată Guvernului României de un grup de experți privind includerea tuturor cetăţenilor din R. Moldova în programul românesc de vaccinare anti-COVID-19 „a ajuns cu siguranță în atenția înaltelor autorități române”. Declarația aparține ambasadorului României în R. Moldova, Daniel Ioniță, întrebat în cadrul emisiunii „În profunzime”, despre posibilitatea unui astfel de gest din partea României.
„Nu pot să spun nici da nici nu. Am luat notă cu deosebit interes de această petiție. Știu că a fost inițiată de un grup de experți din România, care au și parteneri în R. Moldova. Petiția cu siguranță a ajuns în atenția înaltelor autorități române. Aceștia o vor analiza și vor vedea în ce măsură putem face posibil un astfel de gest pentru toți cetățenii R. Moldova. Până a ajunge acolo, trebuie să ținem cont și de unele aspecte ale dreptului internațional. Actul medical și sănătatea publică sunt lucruri importante ale autorităților naționale.
Practic statele sunt obligate, inclusiv în Constituția R. Moldova precizează obligativitatea statului de a asigura condițiile necesare pentru sănătatea publică. Dacă România își asumă un asemenea efort pentru cetățenii R. Moldova trebuie să vedem exact ce acte trebuie să semnăm în acest sens”, a declarat Daniel Ioniță.
Un grup de experți din România „Expert Forum” (EFOR) a solicitat, miercuri, 7 aprilie, Guvernului de la București să includă toți cetăţenii R. Moldova în programul românesc de vaccinare. Aceștia au lansat o petiție în acest sens, menționând că aceasta e o măsură firească de asumare a responsabilităţii pentru sănătatea „conaţionalilor noştri care nu au perspectivă realistă de acces la un vaccin sigur, certificat în UE”.
Scrisoarea este adresată lui Florin Cîţu – Prim-ministru, Dan Barna – Viceprim-ministru, Bogdan Aurescu – Ministru de Externe, Vlad Voiculescu – Ministrul Sănătăţii.
„Expert Forum a solicitat Guvernului României să sprijine vaccinarea tuturor cetățenilor din Republica Moldova. În acest moment, Moldova nu oferă acces la vaccinare cetăţenilor ne-esenţiali, deci va exista adresabilitate bună pentru oferta românească de vaccinare o lungă perioadă de timp după adoptarea măsurii, în rândul tuturor categoriilor sociale, indiferent de regiune, grup etnic sau orientare politică. În același timp, infrastructura românească și importurile semnificative de vaccinuri ar permite României să asiste Republica Moldova în aceste momente dificile.
Platforma românească de vaccinare permite programarea în centre de vaccinare aflate pe teritoriul României a cetăţenilor români rezidenţi în stânga Prutului. Aceasta e o măsură firească de asumare a responsabilităţii pentru sănătatea conaţionalilor noştri care nu au perspectivă realistă de acces la un vaccin sigur, certificat în UE”, se arată în scrisoare.
Petiţia lansată de EFOR, ce poate fi semnată de cetăţenii care susţin această propunere, este disponibilă pe pagina www.expertforum.ro/vaccin-covid-toti-cetatenii-moldova.
România se află pe locul 4 la nivel european în ceea ce priveşte vaccinarea cu a doua doză de vaccin anti-COVID şi pe locul 15 la nivel mondial.