Ce firme vor reabilita Stația de Epurare din Chișinău pentru 24 de milioane de euro
Licitația internațională pentru reabilitarea Staţiei de Epurare a Apelor Uzate şi Linia Nouă de Tratare a Nămolului din municipiul Chișinău a fost finalizată. La concurs au participat 15 firme din 13 țări, iar contractul, în valoare de 24.243.479 euro, a fost semnat cu consorțiul format din două companii germane PASSAVANT ENERGY & ENVIRONMENT GmbH & LUDWIG PFEIFFER Hoch-und Tiefbau GmbH & Co. KG. Operatorul respectiv urmează, în termen de 900 de zile, să reabiliteze structurile existente pe linia apei (decantoare primare, bazine de aerare cu nămol activ, decantoare secundare), să construiască o nouă staţie de pompare a apelor uzate şi a deznisipatoarelor, precum şi o nouă linie de tratare a nămolului (îngroşătoare, metantancuri, centrifuge).
Într-un comunicat de presă, „Apă-Canal Chișinău” SA precizează că până la 10 noiembrie 2016, termenul-limită pentru depunerea ofertelor de participare, dosare au depus firme din România, Ucraina, Austria, Franţa, Germania, Italia, Turcia, Bulgaria, Polonia, China, Israel, Slovenia, Cehia.
„Ca urmare a procedurii de evaluare a ofertelor, realizate în strictă conformitate cu Politicile şi Regulile de Achiziţie BERD, Contractul a fost atribuit către Consortium PASSAVANT ENERGY & ENVIRONMENT GmbH & LUDWIG PFEIFFER Hoch-und Tiefbau GmbH & Co. KG, cu suma de 24.243.479,61 Euro.
Ţinem să menţionăm că compania câştigătoare s-a conformat tuturor cerinţelor stipulate în Caietul de Sarcini, este pe deplin capabilă să îndeplinească lucrările, iar preţul oferit se plasează în limita bugetului estimat conform Planului de Procurări al Programului de Investiţii Prioritare.
Notificarea de atribuire a contractului a fost publicată pe site-ul oficial al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) pe data de 14.08.2017”, scrie în comunicatul „Apă-Canal Chișinău” SA.
Proiectul „Reabilitarea Staţiei de Epurare a Apelor Uzate şi Linia Nouă de Tratare a Nămolului” face parte din cadrul Programului de Dezvoltare a Serviciilor de Alimentare cu Apă din municipiul Chişinău, implementat cu suportul Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Băncii Europene de Investiţii (BEI) şi Facilitatea de Investiţii pentru Vecinătate (FIV).
Foto: acc.md