Cât plătesc cetățenii pentru schimbarea la față a pietonalei Eugen Doga? Cum a fost organizată, apoi anulată, unica licitație
Schimbarea la față a pietonalei Eugen Doga din centrul capitalei, care în ultimele zile a stârnit mai multe critici în societate, este renovată fără a fi avut loc o licitație publică și nu se cunoaște suma alocată din bugetul municipal. ZdG a constatat că în decembrie 2022, Pretura sectorului Râșcani a organizat o procedură de achiziție pentru reabilitarea străzii, însă aceasta a fost anulată după ce au fost constatate „abateri grave de la prevederile legale”.
Mai exact, obiectul achiziției viza „renovarea străzii pietonale Eugen Doga, porțiunea cuprinsă între străzile Columna și Constantin Tănase, situate în intravilanul municipiului Chișinău, strada Eugen Doga”. Valoarea estimată era de circa 1 992 000 de lei, conform informațiilor publicate pe Registrul de stat al achiziţiilor publice „MTender”.
ZdG a mai stabilit că pe 30 decembrie 2022, pretorul sectorului Râșcani, Vlad Melnic, a semnat o dispoziție prin care au fost majorate cu 900 000 de lei cheltuielile aferente pentru renovarea zonei pietonale. La începutul anului 2023, în Planul de achiziții publice, pentru proiect au fost alocate 2 400 000 de lei.
ZdG l-a contactat pe purtătorul de cuvânt al Primăriei, Vasile Chirilescu, dar acesta a spus că Pretura poate să ne răspundă la întrebările privind contractul în baza căruia au loc lucrările.
Solicitat de ZdG, Mihai Furculiță, secretarul interimar al Preturii Râșcani, a declarat că după ce a fost anulată prima licitație, instituția nu ar mai fi fost implicată în acest proiect. Potrivit lui, lucrările de pe strada pietonală au loc în baza unui „contract trilateral între TIKA (Agenția de Cooperare Turcească, n.red.), antreprenor și Primărie”. Acesta a refuzat să ne spună numele agentului economic.
„Sunt bani achitați de TIKA. Noi nu știm suma contractului pentru că nu prin noi s-a făcut. TIKA, Primăria municipiului Chișinău și antreprenorul. Noi nu am participat la procedura de schimbare a pavajului. Este un contract trilateral.
Reporteră: Cine este agentul economic? Nu am informația exactă. Știm numele, dar nu vă pot spune pentru că beneficiarul este Primăria. Noi nici nu am avut contractul (…). Atunci nu s-a încheiat niciun contract. Din lipsă de fonduri s-a renunțat la reparația străzii.
Reporteră: În baza la ce au loc aceste lucrări? În baza unui proiect. Contractul este trilateral, proiectul este de execuție, unilateral, elaborat de Primărie. Există un contract trilateral între TIKA, antreprenor și Primărie (…)”, a spus el.
ZdG a verificat informațiile plasate pe Portalul Transparenței al Primăriei municipiului Chișinău și a constatat că nu sunt disponibile date despre „contractul trilateral”.
Până la publicarea acestui articol, Natalia Ixari, purtătoarea de cuvânt a edilului capitalei, nu a răspuns la apelurile și mesajul ZdG.
Ministrul Culturii: „Niciun proiect din tot ce se face acum în centrul capitalei nu are avizul CNMI”
Sergiu Prodan, ministrul Culturii, a solicitat primarului capitalei „să pună creativitatea pe pauză și să se concentreze pe problemele de infrastructură publică ale municipiului”. Ministrul susține că niciun proiect din tot ce se face acum în centrul capitalei nu are avizul Consiliului Național al Monumentelor Istorice (CNMI), iar „actele permisive emise de Primărie sunt ilegale”.
„Înțeleg foarte bine că, în copilărie, nu toți au avut parte de LEGO și Puzzles, iar fanteziile nerealizate la acea etapă, uneori te urmăresc toată viața. Dar, totuși, îi recomand domnului primar să se oprească! Pe lângă rafinatul gust de care dă dovadă, toate lucrările desfășurate cu atâta bravură haiducească în centrul istoric al Chișinăului sunt ilegale.
Legea impune avizarea obligatorie la Consiliul Național al Monumentelor Istorice a oricărui proiect de intervenție în Centrul Istoric. Niciun proiect din tot ce se face acum în centrul capitalei nu are avizul CNMI, iar actele permisive emise de Primărie sunt ilegale. Atât pe strada „31 august 1989”, cât și pe pietonala „Eugen Doga” sau oriunde în Centrul Istoric. Nu e doar nerespectarea legii, este sfidarea legii!
Nici nu mai zic de respectarea dreptului la proprietate intelectuală. Simbolul „Pomul Vieții” este marcă înregistrată și aparține DGA Invest Moldova. Bineînțeles că Primăria nu are acordul Invest Moldova pentru utilizarea acestui simbol pe trotuar. Cel mai trist este faptul că, toate aceste „improvizații” se fac pe banii cetățenilor orașului sau din credite, pe care tot cetățenii vor trebui să le achite. Iar granturile oferite de parteneri sunt pentru dezvoltarea orașului, nu pentru năzdravănii artistice.
Solicit domnului primar să pună creativitatea pe pauză și să se concentreze pe problemele de infrastructură publică ale municipiului (…)”, a spus Sergiu Prodan pe pagina sa de Facebook.
Ion Ceban: „Ne bucurăm să putem atrage atâta atenție prin promovarea brandului de țară – Pomul Vieții”
La rândul său, primarul Ion Ceban a venit cu o reacție „pentru cei deranjați și care critică proiectele realizate în Chișinău”.
„(…) Ne bucurăm să putem atrage atâta atenție prin promovarea brandului de țară – Pomul Vieții, chiar în inima capitalei. Acest loc va atrage mulți vizitatori în capitala R. Moldova. Acest simbol este al neamului și este pentru oraș și toți oamenii. Unește alte două simboluri, Pietonala Eugen Doga și clapele pianului cu covorul tradițional în pavaj de pe aleea din bd. Grigore Vieru. Crearea Pomului Vieții este parte a Proiectului de modernizare a Pietonalei Eugen Doga pe care Primăria Chișinău îl realizează împreună cu Agenția de Cooperare Turcească TIKA”, a spus Ceban.
Primul anunț despre reabilitarea străzii pietonale a fost făcut de către Ion Ceban la începutul lunii mai 2023.