Campanie electorală cu Sputnik? Fostul președinte Dodon a stat în rând pentru a se vaccina, dar ulterior a renunțat. Anterior promitea că va fi primul moldovean care se va vaccina cu serul rusesc, neomologat de OMS
Igor Dodon, fostul președinte al R. Moldova s-a prezentat la maratonul de vaccinare organizat la Palatul Republicii pentru a se vaccina. Dar, după ce a stat în rând, alături de câteva sute de persoane, a renunțat să se vaccineze, spunând că va face asta doar după ce „asigurăm toți doritorii cu Sputnik V”. În august 2020, pe când era președinte de țară, Dodon se oferea să fie primul cetățean al R. Moldova care să fie vaccinat cu serul rusesc.
„Așa cum am menționat anterior, intenționez să mă vaccinez cu „Sputnik V” deoarece am mai mare încredere în acest vaccin. La Palat am văzut un număr foarte mare de doritori de a se imuniza anume cu acest vaccin. Am trecut tot rândul de oameni până la coadă și am discutat cu cei veniți. Sunt ferm convins că este nevoie urgent de asigurat vaccinarea cu „Sputnik V” în toate centrele medicale din țară pentru a evita aglomerația mare care este înregistrată astăzi în preajma Palatului Republicii. Pentru aceasta avem nevoie suplimentar de un număr impunător de vaccin. Am stat cu toți doritorii in rind și am decis să nu mă vaccinez până nu asigurăm toți doritorii cu „Sputnik V””, a scris fostul președinte pe pagina sa de facebook.
Deși acesta nu deține nicio funcție în stat, a anunțat că R. Moldova ar intenționa să procure „până la un milion de doze de Sputnik”. „Deoarece acest ser rusesc este cel mai așteptat de moldoveni, stocurile se epuizează rapid. Astfel, am convenit să procurăm până la 1 milion de doze de „Sputnik V” suplimentar ca toți doritorii să beneficieze de acest vaccin. În următoarele săptămâni se planifică să ajungă la Chișinău încă câteva sute de mii de doze de vaccin, iar populația va avea posibilitatea să se imunizeze masiv pentru a depăși cât mai rapid pandemia”, a scris președintele PSRM.
ZdG precizează că vaccinul Sputnik V nu este omologat de Organizația Mondială a Sănătății și nici de Agenția Europeană a Medicamentelor. Astfel, persoanele vaccinate cu acest ser nu vor putea călători în Uniunea Europeană în baza certificatului de vaccinare.
Igor Dodon nu s-a vaccinat anti-Covid, deși campania de vaccinare a demarat încă în luna martie curent. Încă în august 2020, pe când era președintele țării, Dodon se oferea să fie prima persoană din țara noastră care va administra vaccinul anti-COVID-19 pe care specialiștii din Federația Rusă l-au elaborat.
„Sunt în Federația Rusă, am discutat cu colegii de aici și au elaborat un vaccin care este în procedura de testare. Am văzut scepticismul la mai mulți moldoveni, inclusiv în rândul unor oficiali, referitor la vaccinul din Rusia. Federația Rusă acum administrează vaccinul doar în interiorul țării, dar când va accepta să fie administrat și în afara țării – vreau să mă ofer ca primul dintre moldoveni care va testa acest vaccin. Sunt gata să risc cu sănătatea, dacă va fi necesar. Pentru ca acest vaccin să ajungă cât mai repede în R. Moldova. Sper ca acest lucru să se întâmple în următoarele săptămâni”, declara Dodon în cadrul emisiunii „Președintele răspunde”.
Maratonul vaccinării de la Palatul Republicii a fost organizat de Primăria Chișinău condusă de socialistul Ion Ceban și de către Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. În cadrul maratonului este posibilă vaccinarea cu serurile Sputnik V, AstraZeneca, Sinovac și Sinopharm.
Ion Ceban, primarul capitalei a anunțat că, până la ora 12 au fost vaccinate aproximativ 3 mii de persoane cu Sputnik. Dozele s-au terminat, ele fiind suplinite cu încă o mie de doze, o donație oferită de Mitropolia Moldovei.